Tchouameni, după ce Real Madrid a învins Benfica în Liga Campionilor: Este o „victorie împotriva rasismului”

Victoria echipei Real Madrid împotriva formaţiei Benfica Lisabona, care a la calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, a fost o „victorie pentru toţi cei care se opun rasismului”, a declarat mijlocaşul Aurelien Tchouameni.

Vinicius Jr a afirmat că a fost victima unui abuz rasial din partea lui Gianluca Prestianni, de la Benfica, în timpul meciului tur, în care atacantul Realului a marcat singurul gol al partidei.

Prestianni, care a negat că l-ar fi insultat rasial pe brazilian, a fost ulterior suspendat pentru un meci, ceea ce înseamnă că a ratat returul de miercuri.

Fanii gazdelor şi-au arătat sprijinul pentru Vinicius, afişând înainte de fluierul de start un banner cu mesajul „nu rasismului” în spaniolă.

Vinicius a marcat din nou, înscriind al doilea gol al Real Madrid, iar echipa spaniolă a câştigat cu 2-1 şi calificându-se în runda următoare cu o victorie generală de 3-1.

„Cred că există lucruri mai importante decât acest meci, decât fotbalul”, a declarat Tchouameni, care a marcat golul egalizator al Realului în prima repriză.

„Vinicius îşi păstrează încrederea şi rămâne concentrat pe ceea ce trebuie să facă. Cred că au luat decizia corectă să nu-l lase pe băiat [Prestianni] să joace în acest meci. Aşa cum am spus, sunt lucruri mai importante decât fotbalul şi aceasta este o victorie pentru noi toţi”, a spus francezul. 

Fundasul echipei Real Madrid şi al Angliei, Trent Alexander-Arnold, a declarat că Vinicius s-a comportat ca de obicei înainte de meci, fiind „foarte calm” şi „foarte relaxat”.

„Nu avea nevoie să înscrie pentru a transmite un mesaj sau pentru a-şi arăta mentalitatea”, a spus fostul jucător al Liverpoolului.

„Nu are nevoie să demonstreze nimic nimănui, pentru că a arătat de nenumărate ori cât de bun este. El se ridică la înălţimea aşteptărilor atunci când avem cea mai mare nevoie de el. Îşi cunoaşte calităţile şi ştie ce aduce echipei”, a precizat jucătorul englez. 

Vinicius Jr şi-a sărbătorit golul din prima manşă dansând lângă steagul de la corner – şi a repetat aceeaşi sărbătorire miercuri, după ce golul său din minutul 80 a dat Realului un avantaj confortabil în această dublă.

Brazilianul a postat pe reţelele de socializare după meci că „dansul continuă”.

„A fost genial în ambele manşe”, a declarat fostul atacant al Chelsea, Joe Cole, la TNT Sports. „Finalizarea lui a fost superbă.”

Antrenorul Realului Madrid, Alvaro Arbeloa, a spus: „Am reacţionat cu bucurie, evident, pentru golul superb pe care l-a marcat şi pentru că el este cel care merită asta.”

Portarul Realului, Thibaut Courtois, a adăugat: „Mă bucur că Vini dansează, încă dansează, pentru că asta înseamnă că marchează goluri”.

Meciul a marcat prima revenire a lui Jose Mourinho pe terenul Realului Madrid de când a antrenat echipa între 2010 şi 2013, deşi nu a putut sta pe bancă din cauza suspendării.

Samsung a lansat căştile wireless Buds 4

Deputatul Ciprian Paraschiv, la instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase”: Haideţi să ne cinstim gloriile cât încă le mai avem lângă noi. Ilie Năstase reprezintă un reper în diplomaţia sportivă românească