Fosta şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton a contraatacat joi, înaintea audierii sale de către o Comisie de anchetă cu privire la relaţiile cuplului Clinton cu Jeffrey Epstein, cerând ca preşedintele american Donald Trump să fie audiat cu privire la propriile sale legături cu infractorul sexual, relatează AFP.
”Dacă această Comisie ar vrea serios să afle adevărul despre infracţiunile de exploatare sexuală ale lui Epstein (…), ea i-ar cere în mod direct actualului nostru preşedinte să dea explicaţii sub jurământ cu privire la zecile de mii de ori în care el apare în dosar”, tună ea într-o declaraţie premilinară pe care a postat-o pe X.
Here is my opening statement to the House Oversight and Government Reform Committee today.
— Hillary Clinton (@HillaryClinton)
Membri ai Comisiei de anchetă din cadrul Camerei Reprezentanţilor, majoritar republicane, s-au deplasat cu această ocazie la Chappaqua,, un orăşel situat la nord de New York, unde soţii Clinton deţin o casă.

Fosta secretară de Stat este audiată prima, joi, urmată de soţul său, fostul preşedinte democrat Bill Clinton, vineri.
Congresmenii au ”multe întrebări” să le pună, a insistat preşedintele Comisiei, republicanul James Comer.
NEW: Rep. James Comer says “the American people have a lot of questions” about Epstein ahead of Hillary Clinton’s deposition:
“To my knowledge, the Clintons haven’t answered very many, if any, questions about their knowledge or involvement with Epstein and Maxwell.”
— Fox News (@FoxNews)
Bill Clinton, care a călătorit în mai multe rânduri la bodul avionului privat al lui Jeffrey Epstein şi care a fost fotografiat în multe rânduri în campania acestuia, declara în 2019 că nu a mai vorbit cu acesta de peste zece ani.

Hillary Clinton a declarat, la rândul său, că abia îl cunoştea pe finanţistul şi infractorul sexual, mort în închisoare în 2019.
”Nimeni, la ora actuală, nu-i acuză pe Clintoni de cea mai mică faptă reprobabilă. Ei vor beneficia de o procedură regulată, însă avem multe întrebări, iar obiectivul oricărei anchete este să încerce să înţeleagă numeroase aspecte ale scandalului Epstein”, a continuat James Comer.
Democraţii din Comisie folosesc un nou element al scandalului, jenant pentru preşedintele Donald Trump.
Presa americană scrie că Departamentul Justiţiei a împiedicat publicarea unor documente legate de acuzaţii ale unei femei care afirmă că a fost agresată sexual pe când era minoră de către Jeffery Epstein şi de către Donald Trump.
”Acestea sunt documente care-l acuză pe preşedintele Statelor Unite de fapte foarte grave de violenţă sexuală”, a tunat într-o pauză repreentantul din California Robert Garcia.
El a acuzat Casa Albă de faptul că ascunde aceste acuzaţii împotriva lui Donald Trump.
The person who appears more times than almost everyone else in the Epstein files is President Trump.
It’s now time for him to come before our Committee and answer our questions.
— Congressman Robert Garcia (@RepRobertGarcia)
”Departamentul Justiţiei continuă să organizeze o ascundere orchestrată de către Casa Albă, iar noi vom cere, în zilele următoare, publicarea restului documentelor”, a declarat el.
”Cerem ca preşedintele Trump să fie convocat imediat pentru a depune mărturie în faţa Comisiei noastre”, a cerut el.
În faţa unei mici săli municipale în care se desfăşoară audierile, poliţia a ridicat bariere metalice.
Un cuplu de persoane în vârstă s-a dus la faţa locului, joi dimineaţa, cu o pancartă prin care cerea ca Donald Trump săfie audiat.
PAUZĂ ÎN AUDIERI
Jim Levine, în vârstă de 34 de ani, care locuieşte în apropiere, consideră că este un ”privilegiu” ca Clintonii să depună măturie sub jurământ în apropierea locunţei lor.
”Închideţi-o. Asta este ceea ce spun eu”, a declarat el despre fosta secretară de Stat.
Audierea a fost întreruptă o scurtă perioadă de timp, după ce a început, din cauza difuzării unei fotografii în care apare Hillary Clinton de către una dintre alesele prezente, contrar regulilor de confidenţialitate care se impun.
Audierea nu este publică, însă înregistrarea acesteia urmează să fie devăluită, probabil vineri, după audierea lui Bill Clinton.
Acelaşi grup de congresmeni a audiat-o la 9 februarie pe complicea lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell, prin videoconferinţă, din închisoarea în care aceasta ispăpşeşte o pedeapsă de 20 de ani de închisoare cu privirre la exploatare sexuală.
Donald Trump et Bill Clinton, amândoi în vârstă de 79 de ani, au întreţinut legături cu Jeffrey Epstein, însă dau asigurări că le-au rupt înaintea morţii acestuia în închisoare, la New York, şi că nu ştiau despre infracţiunile sexule ale acestuia.
”Noi n-avem mimic de ascuns”, a declarat Hillary Clinton, în vârstă de 78 de ani, la BBC, în februarie, amintind că cuplul a cerut în numeroase rânduri publicarea întregului dosar Epstein.

Departamentul american al Justiţiei a publicat la 30 ianuarie ”peste trei milioane de pagini”, în parte cenzurate, şi a anunţat că administraţia Trump s-a achitat astfel de obligaţia – care i-a fost impusă printr-o lege adoptată în noiembrie de către Congres – de a face lumină în acest dosar exploziv.
Aceste milioane de documente nu conţin elemente care să conducă la urmăriri suplimentare din partea justiţiei americane, avertiza din capul locului numărul doi de la departament, Todd Blanche, un fost avocat personal al lui Donald Trump.
Însă, după publicarea acestor documente, lideri şi personalităţi din întreaga lume au fost afectate de legăturile lor din trecut cu Jeffrey Epstein, provocând anchete penale, arestări şi demisii în cascadă, în principal în Europa.
Simpla menţionare a numelui unei persoane în dosarul Epstein nu presupune nicio faptă reprobabilă a priori a acesteia.
Mărturia soţilor Clinton încheie luni de bătălie cu şeful republican al acestei Comisii.

Bill şi Hillary Clinton – convocaţi iniţial în octombrie – au refuzat să se prezinte, denunţând o tentativă a republicanilor de a deturna atenţia de la apropierea în trecut dintre Jeffrey Epstein şi Donald Trump.
Ameninţat de Comisie cu urmăriri cu privire la obstrucţionarea Congresului, cuplul a anunţat până la urmă, la sfârşitul lui ianuarie, că acceptă să fie audiat.
Amândoi au cerut – în zadar – audieri publice, subliniind că vor să evite o instrumentalizare a declaraţiilor lor de către republicani.


