Dan Barna: Dincolo de comunicarea asta care se face în România, ce grozav a negociat premierul, în realitate portofoliul de comisar primit este din ultima treime, după importanţă / La nivel european, Guvernul contează puţin

Europarlamentarul USR Dan Barna a declarat, miercuri, că dincolo de comunicarea asta care se face în România, ce grozav a negociat premierul României, în realitate portofoliul de comisar primit de România este din ultima treime, după importanţă, ceea ce arată că la nivel european, Guvernul contează puţin.

Dan Barna a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News, despre portofoliul de comisar european primit de România, că ”dincolo de comunicarea asta care se face în România, ce grozav a negociat premierul României, în realitate este un portofoliul din ultima treime, dacă ar fi să le împărţim aşa, pe importanţă”.

”Nu pentru că nu ar fi o temă importantă pentru cetăţenii europeni, pentru tineri, pentru mare parte din europeni, ci pentru că la nivelul atribuţiilor Comisiei, Parlamentului, sunt destul de puţine pârghii politice. Forţa politică din spatele acestui portofoliu e una mai degrabă simbolică. Este una dintre temele ţinute în mare măsură în mâna guvernelor naţionale, în realitate şi atunci suntem doar într-o zonă de recomandări”, a menţionat europarlamentarul USR.

El a precizat că ”România în primul rând ar fi trebuit să aibă un portofoliu cel puţin echilibrat cu ponderea şi importanţa ei volumetrică, în structura europeană, şi vedem că nici pe departe nu avem asta”.

”Ar fi trebuit să avem fie pe zona economică, fie în zona infratructură, poate o continuare pe transport, teme unde şi necesităţile României sunt încă actuale”, a explicat Barna.

Eurodeputatul USR a arătat că a fost în mod categoric un eşec de negociere pentru premier, dar e mai mult de atât.

”Este de fapt confirmarea realităţii pe care cei care urmăresc politica din România o văd foarte clar, că la nivel European, Guvernul României contează puţin. Chiar dacă vine cu surle şi trâmbiţe, vorbim de domnul Ciolacu, în realitate, cuvântul la masa dialogului este la şi alţii. Iar la asta s-a ajuns după toţi aceşti ani în care s-a mimat că suntem parteneri europeni, de declarat dar în realitate văzând ce se întâmplă în ţară, credibilitatea noastră a scăzut foarte mult”, a mai spus Dan Barna.

Geoparcul Ţara Haţegului se alătură inițiativei „The Big Green” pentru protejarea mediului

Drulă, după atacul REPER la Lasconi: Respect opţiunea celor 300.000 de români care au votat Reper. Dar mă întreb, dacă ar fi ştiut că Reper a primit zeci de mii de semnături de susţinere de la PNL pentru a putea candida, ar mai fi votat la fel?