Retorica AUR și SOS promovează comportamente periculoase, care inflamează la propriu România

Pagina acestuia de socializare abundă de mesaje preluate din lideri extremiști, dar și de mesaje care distribuie teorii ale conspirației. De asemenea, individul face parte din grupul de fani ai lui George Simion.

De notat că, după ce a fost prins, incendiatorul a declarat în fața polițiștilor că nu regretă ce a făcut și că a vrut doar să atragă atenția politicienilor de care este nemulțumit. O atitudine care pare trasă la indigo din acțiunile și discursul liderilor AUR și SOS.

De altfel, aceste partide s-au remarcat în timp prin retorică și acțiuni agresive, care incită la acte de violență, în special la adresa Parlamentului României. Să ne amintim de faptul că AUR a fost cel care a organizat un protest în care lua cu asalt porțile Legislativului și în care ataca fizic demnitari ai statului.

Mai mult, în 2023, un membru AUR a încercat să intre cu gloanțe în clădirea Parlamentului. Aceasta s-a dovedit a fi șefa organizației de tineret a partidului condus de George Simion și o susținătoare fidelă a acestuia.

Dacă vom pune toate aceste incidente într-o ordine cronologică, vom vedea că ele arată o dinamică în creștere a violenței din partea partidelor extremiste. Iar această retorică violentă a ajuns să ia forma unor acte precum cel de incendiere de la Parlament.

Rapperul şi producătorul de hip-hop Sean „Diddy” Combs rămâne în închisoare după ce a fost acuzat de trafic sexual

Victor Negrescu luptă pentru banii UE și nu vrea să audă de tăieri: ‘Propunerea Consiliului UE nu poate fi acceptată’ / În joc sunt 1,52 de miliarde de euro