Un tată își ducea fiica la școală și au fost izbiți în plin de o mașină, pe trecerea de pietoni / Update: Medicii se luptă să le salveze viețile

„Bărbatul în vârstă de 46 de ani este conștient, stabil și cooperant, având o fractură deschisă la gambă, mai multe fracturi costale și la coloană. Tânăra în vârstă de 15 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe intubată și sedată, având o leziune cerebrală și fractură de bazin. La momentul actual, ambele victime primesc îngrijiri medicale de specialitate pentru rănile suferite și sunt ținute sub atenta supraveghere a medicilor”, spune Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Accidentul s-a produs pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu.

”În timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Vâlcea, a lovit un bărbat şi o minoră, care traversau partea carosabilă, pe trecerea pentru pietoni”, a transmis IPJ Sibiu.

Acolo au fost trimise un echipaj SMURD cu medic şi o ambulanţă SAJ.

”Din primele informaţii, unul dintre pietoni, o fetiţă minoră este inconştientă, a fost preluată de echipajul SMURD cu medic, s-au aplicat cu succes manevre de resuscitare. A fost intubată şi urmează să fie transportată la CPU Luther”, a precizat ISU Sibiu.

Celălalt pieton, un bărbat, a fost preluat de ambulanţa SAJ, cu mai multe traumatisme, cranian şi de membre, el fiind transportat la UPU Sibiu.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul accidentat are 46 de ani, iar minora 15 ani, ei fiind tată şi fiică, din municipiul Sibiu.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanţele producerii accidentului. În zonă se circulă îngreunat.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Nicolae Ciucă răspunde atacurilor în rafală lansate de Crin Antonescu: Mie asta îmi demonstrează

Mai mult de jumătate dintre copiii români au probleme dentare