Datoria publică a Marii Britanii atinge 100% din PIB pentru prima dată în istoria recentă

Datoria netă a sectorului public, excluzând băncile controlate de stat, a urcat în august la 100% din PIB, pentru prima dată de când se dau publicităţii aceste statistici lunare, în 1993, de la 99,3% în iulie, arată datele publicate vineri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

De asemenea, alte date publicate vineri arată cel mai rapid ritm din ultimii doi ani şi jumătate al scăderii încrederii consumatorilor, în septembrie.

În august, împrumuturile guvernamentale s-au situat la 13,734 miliarde de lire sterline (18,29 miliarde de dolari), cu 3,3 miliarde de lire sterline mai mult decât în august 2023, în timp ce analiştii se aşteptau la 12,4 miliarde de lire sterline.

Datele arată o majorare a cheltuielilor cu ajutoarele sociale şi cheltuielile curente, reflectând rata ridicată a inflaţiei.

„Datele din august privind finanţele publice arată dificultatea poziţiei fiscale cu care se confruntă ministrul de Finanţe, înainte de prezentarea bugetului pe 2025”, a apreciat economistul Gora Suri, de la PwC.

În primele cinci luni din anul financiar 2024/2025, Guvernul de la Londra a împrumutat 64,1 miliarde de lire sterline, cu aproximativ şase miliarde de lire sterline mai mult decât previziona în martie organismul public de previziune bugetară OBR.

Datoria publică a Marii Britanii a crescut în timpul pandemiei, iar finanţele publice au fost de asemenea afectate de încetinirea economiei şi de nivelul ridicat al dobânzilor. Banca Angliei (BoE) a decis cu o zi în urmă să menţină dobânda de politică monetară la 5%.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Experții în violența domestică integrați în centrele de apeluri de urgenţă din Marea Britanie: Ce își propune acest proiect de lege

Ministerele Sănătăţii şi Economiei vor organiza, în perioada următoare, un grup de lucru în care vor invita reprezentanţii principalelor organizaţii din industria farmaceutică, pentru realizarea unui proiect strategic şi a legislaţiei necesare implementăr