Cluj: Anchetă a Poliţiei după ce o căţea în stare deplorabilă a fost găsită abandonată alături de cei trei pui ai ei, cu un sac în care se afla alt câine, agăţat de gât – FOTO

Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Cluj au deschis un dosar penal după ce în mediul online au apărut imagini cu o căţea aflată în stare foarte gravă, extrem de slăbită, găsită abandonată alături de cei trei pui ai ei. Căţeaua avea agăţat de gât un sac în care se afla un alt câine, au scris pe reţele de socializare cei care au găsit animalele.

Verificările făcute de poliţiştii clujeni au demarat după ce imagini cu animalele abandonate au fost postate pe reţelele de socializare.

„O căţeluşă abandonată şi slăbită până la os nu mai surprinde pe nimeni… Dar o căţeluşă cu trei pui şi cu un sac legat de gât în care se află alt câine o să o să înmoaie inima cuiva ? Am primit pozele astea acum o oră, de cât timp e căţeaua în situaţia asta nu ştiu. Cine mi a trimis pozele nu a avut mâncare să le dea.  Eu nu pot face absolut nimic pentru ei în afară de a face publică soarta lor”, a scris pe Facebook, persoana care a publicat imaginile. 
 

Poliţiştii s-au autosesizat după ce au văzut postarea şi l-au identificat pe proprietarul animalelor.
„Ieri, 19 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor au demarat cercetări din oficiu sub aspectul infracţiunii de schingiuirea animalelor, după ce în cursul serii de 19 septembrie a.c., în spaţiul public, prin intermediul unei reţele de socializare, au fost postate mai multe fotografii cu exemplare canine care ar fi fost supuse unor acţiuni de cruzime şi abandonate. Poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au demarat verificări pe raza comunei Panticeu, în zonele în care existau indicii că s-ar afla animalele. Activităţile de căutare au fost reluate în cursul zilei de azi, 20 septembrie a.c., context în care au fost identificate 4 exemplare canine, stabilindu-se că aparţin unui bărbat de 33 de ani, din comuna Panticeu”, a transmis Poliţia Judeţeană Cluj.
 
Animalele au fost consultate de un medic veterinar, urmând a le fi acordate îngrijirile necesare.
Poliţiştii au emis ordine de plasare în adăpost pentru animale acestea urmând a fi plasate într-un adăpost al unei asociaţii din Cluj-Napoca.

”Robo-fermierul”, proiect inovativ în pomicultură, finanţat cu 360.000 de euro din fonduri europene

Gorj: Bărbat filmat dezbrăcat pe stradă, identificat şi reţinut la aproape două săptămâni de la incident