Tenis: Rîbakina, accidentată, s-a retras de la turneele de la Beijing şi Wuhan

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, campioana de la Wimbledon 2022, a anunţat că se retrage de la turneele de la Beijing şi Wuhan, din cauza unor probleme la spate, dar speră să revină cu prilejul Turneului Campioanelor de la Riad, din una noiembrie, scrie Reuters.

Rîbakina, 4 WTA, a câştigat în prima jumătate a anului titluri la Brisbane, Abu Dhabi şi Suttgart, dar apoi a ratat câteva turnee din cauza problemelor de sănătate.

Semifinalistă la Wimbledon, Rîbakina s-a retras de la JO de la Paris din cauza unei bronşite şi a renunţat la US Open din cauza durerilor de spate, după ce câştigat meciul din primul tur.

Într-o declaraţie, Rîbakina a spus că regretă retragerea de la turneele din China, ”dar în timp ce am lucrat intens pentru recuperare, echipa mea medicală şi eu am decis că cel mai bine este să dau prioritate sănătăţii mele în acest moment”.

Jucătoarea de 25 ani, care s-a despărţit de antrenorul Stefano Vukov chiar înainte de US Open, ocupă locul trei în clasamentul WTA pentru Turneul Campioanelor (2-9 noiembrie).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa: www.agerpres.ro

TPBI: Zeci de mii de persoane au participat la activităţile organizate în Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2024

PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare