Fundaşul austriac Kevin Danso (RC Lens) va fi supus unei intervenţii chirurgicale la inimă

După ce transferul său la AS Roma a eşuat în această vară din motive medicale, fundaşul austriac Kevin Danso urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale pe inimă.

Fundaşul austriac nu a mai jucat pentru RC Lens din 25 august. El ar fi trebuit să fie transferat la AS Roma la sfârşitul ferestrei de transfer din vară. În ciuda unui „acord total”, după cum a declarat Lens la 30 august, „interpretarea îndelungată a unui examen medical este la originea acestui transfer ratat”.

Danso, 26 de ani, ar suferi de o problemă cardiacă. Cotidianul austriac Kronen Zeitung susţine că mai mulţi specialişti au examinat cazul jucătorului. Ziarul vorbeşte despre „cicatrici inofensive pe inimă” şi despre o „operaţie minimă pe inimă în următoarele zile”.

Operaţia nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru Danso, care este sub contract la Lens până în iunie 2027 şi este la club din 2021.

 

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon – Trei dintre persoanele implicate sunt căutate în continuare / Peste 1.000 de persoane, legitimate / S-au verificat peste 700 de maşini / 6 arestaţi, 4 persoane în spital

Harghita: Alţi 52 de pompieri au plecat în judeţul Galaţi şi vor acţiona în localitatea Costache Negri