Niculescu (ANRE): Gradul de instalare a contoarelor inteligente a ajuns, în prezent, la 86%

Gradul de instalare a contoarelor inteligente este de 86%, fiind montate până în prezent peste două milioane, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), George Niculescu.

„Vrem să vedem că datele colectate de contoarele inteligente sunt folosite la întreaga lor valoare, în aşa fel încât consumatorul de energie electrică să fie informat despre când este bine să-şi consume energia electrică. Nu trebuie să fie doar un trend să montăm contoare inteligente, ci trebuie să folosim datele colectate de controale inteligente într-un mod eficient. În ceea ce priveşte obligaţiile de montare a contoarelor inteligente, vreau să vă spun că avem un grad de 86%. Din 2.731.000 de contoare inteligente care trebuiau montate sunt montate doar aproximativ 2.000.355. Mi-aş dori ca şi aceste contoare inteligente să fie folosite de către operatorii de distribuţie la capacitate maximă”, a spus Niculescu, la o nouă ediţie a conferinţelor Focus Energetic.

Acesta a adăugat că investiţiile în digitalizarea reţelelor de distribuţie, în perioada a 4-a de reglementare, nu sunt deloc mici.

„Comitetul de reglementare a aprobat atât rata de rentabilitate, cât şi metodologia privind stabilirea tarifelor pentru perioada a V-a. Lucrurile sunt puse în ordine din această perspectivă. Pentru următorii cinci ani aşteptăm să vedem investiţii în reţele de distribuţie şi pe partea de digitalizare, în aşa fel încât gradul de prestare a serviciilor către consumatori să fie unul crescut. Avem un operator de distribuţie, PPC, care în total, în perioada a 4-a de reglementare, a avut investiţii în digitalizare. Din informaţiile pe care le am de la Direcţia de specialitate, sunt 147 de milioane de lei în ceea ce înseamnă reabilitări staţii de transformare prin modernizare şi introducerea sistemelor de telecontrol, optimizarea consumului la clienţii finali, îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie, utilizarea de date de consum de înaltă calitate, lucruri care generează servicii de calitate către clienţii de energie electrică, Distribuţie Energie Oltenia a avut un total de 150 de milioane de lei, în perioada a 4-a de reglementare, pentru extindere sistem SCADA, modernizarea anumitor linii prin creşterea capacităţii de distribuţie pentru preluare putere. Investiţii foarte importante făcute şi Delgaz Grid, de 49 de milioane de lei”, a afirmat oficialul ANRE.

Şeful reglementatorului în domeniul energiei a precizat că „în energie trebuie să grăbim lucrurile din perspectiva digitalizării pentru a avea un sector performant”.

„Nu sunt un expert în acest domeniu (securitate cibernetică, n.r.) şi mă bucur şi eu că voi putea să aud de la experţi cum suntem pregătiţi să gestionăm riscurile de securitate. Sunt convins că fără digitalizare, un sector, indiferent despre ce sector al economiei vorbim, nu se poate dezvolta. Auzim de ani buni de zile că trebuie să digitalizăm ANAF-ul, spre exemplu, că trebuie să digitalizăm sistemul de sănătate. Sunt convins că şi în energie trebuie să grăbim lucrurile din perspectiva digitalizării pentru a avea un sector performant. Nu trebuie să uităm că toate lucrurile pe care le facem pentru a avea un sistem energetic sigur, robust, performant, dar capabil să livreze consumatorului de energie servicii la cele mai înalte standarde, fie că vorbim despre contorizare inteligentă, reţele inteligente, piaţă cu platforme online care să răspundă nevoilor de tranzacţionare rapid, e nevoie de integrarea surselor de energie regenerabile, automatizări în ceea ce priveşte distribuţia şi transportul de energie electrică. Evident că sunt şi alte domenii care trebuie luate în considerare din acest punct de vedere, dar la Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei ne uităm foarte atent de ce înseamnă investiţii în digitalizare a reţelelor în aşa fel încât să vedem îmbunătăţirea serviciilor”, a subliniat Niculescu.

Digitalizarea sectorului energetic şi consolidarea securităţii cibernetice în domeniu reprezintă principalele teme care vor fi abordate luni în cadrul unei conferinţe organizată de publicaţia Focus Energetic, sub patronajul Ministerului Energiei, în parteneriat cu Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Argeş: Peste 85 de producători şi meşteri artizani la ”Târgul rod cu spor” de la Muzeul Goleşti, 27-29 septembrie

Ciolacu: Aprobăm astăzi o rectificare bugetară pozitivă. 84% din deficit merge în investiţii. La acest nivel record, creşte şi deficitul la 6,9%, este însă unul sustenabil / N-am timp de filozofi care, ca premieri, au avut deficit de 9,2%