Femeie găsită inconştientă într-un apartament în Piatra-Neamţ; în locuinţă erau 10 pisici şi 2 câini fără mâncare şi apă

O femeie în vârstă de 67 de ani a fost găsită în stare de inconştienţă în apartamentul său din Piatra-Neamţ de pompierii, poliţiştii şi cadrele medicale de la Ambulanţă, chemate de vecinii care au reclamat că nu au mai văzut-o de o săptămână, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

În interiorul locuinţei, salvatorii au găsit şi 10 pisici şi 2 câini, care nu aveau mâncare şi apă.

„Pe lângă salvarea persoanei, intervenţia s-a concentrat şi pe salvarea animalelor aflate în locuinţă. Au fost descoperite 10 pisici şi 2 câini, toate într-o stare avansată de neglijenţă, fără hrană, apă sau asistenţă medicală adecvată. Poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost, animalele fiind preluate de o firmă de specialitate şi transportate la un adăpost unde vor primi îngrijirea necesară”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Femeia în vârstă de 67 de ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. AGERPRES/(AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Reciclarea este primul cuvânt pe care românii îl asociază spontan cu sustenabilitatea (studiu)

Carlo Ancelotti nu se pensionează: Nu am o dată de expirare!