Tenis: Emma Răducanu a declarat forfait pentru turneul de la Beijing din cauza unei accidentări

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, campioana din 2021 de la US Open, a anunţat luni că că s-a retras de la turneul de la Beijing din cauza unei accidentări la piciorul stâng, informează DPA.

Emma Răducanu a fost nevoită să abandoneze sâmbătă, în meciul împotriva rusoaicei Daria Kasatkina din sferturile de finală ale turneului de la Seul. Sportiva, care s-a confruntat cu numeroase accidentări în ultimii ani, era calificată pe tabloul principal la Beijing după ce a urcat pe locul 54 în clasamentul WTA, însă luni a declarat forfait.

„Bună, săptămâna trecută la Seul mi-am luxat nişte ligamente la picior care, din păcate, au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se vindeca. Înseamnă că nu pot juca la Beijing, dar sper să mă întorc să concurez cât mai curând posibil”, a scris Răducanu pe reţeaua X.

Răducanu a jucat foarte puţin în sezonul trecut, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Suceava: Fosta şefă a Secţiei de la oncologie a SJU, condamnată la închisoare cu executare

Boloş: Guvernul României a aprobat rectificarea bugetară / Priorităţile, suplimentarea fondurilor la Casa Naţională de Sănătate, investiţiile din fonduri europene, educaţie şi autorităţile locale