Săptămâna Modei de la Paris începe luni, cu un loc important acordat designerilor din tânăra generaţie

Această tânără generaţie de creatori independenţi, cu un puternic mesaj de susţinere a comunităţii LGBTQ şi angajaţi politic, s-a aflat deja în prim-planul scenei cu ocazia mai multor ceremonii organizate în cadrul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din capitala Franţei şi a beneficiat astfel de o vizibilitate mondială neaşteptată.

După New York, Londra şi Milano, 106 de branduri vor participa la Paris la 66 de defilări şi la aproximativ 40 de prezentări de colecţii.

Alsacianul de 29 de ani Victor Weinsanto, supranumit „Jacquemus al Estului”, este cel care va deschide ceremoniile luni, pe acoperişul Centrului Pompidou din Paris, cu un show conceput în jurul lui Le Filip, câştigătorul ediţiei din 2024 a emisiunii de televiziune „Drag Race France”.

Creaţii realizate de designeri din noua gardă a modei franceze, precum Mossi, Atlein, Coperni, vor avea din nou un loc de onoare şi vor fi purtate de o serie de vedete.

Grupul L’Oreal, un gigant din industria produselor cosmetice, va sponsoriza festivităţile de lansare a Săptămânii Modei, cu o defilare prevăzută în Place de l’Opera, chiar în centrul Parisului, deschisă pentru publicul general (pe bază de înscriere) şi în prezenţa mai multor ambasadoare ale brandului, precum Jane Fonda, Kendall Jenner şi Eva Longoria.

„Ideea este de a putea face să devină accesibil şi de a democratiza tot ceea ce publicul nu vede niciodată la un astfel de moment al Fashion Week: cele mai frumoase locuri, cele mai frumoase ţinute şi cele mai frumoase scenografii”, a declarat Delphine Viguier, directorul general al L’Oreal Paris.

Marile case de modă care definesc luxul francez – Christian Dior, Saint Laurent, Balenciaga, Louis Vuitton – îşi vor prezenta apoi colecţiile în următoarele 10 zile, până pe 1 octombrie.

Noul sezon este marcat de numeroase turbulenţe în cadrul marilor case. Cu rezultate financiare în uşoară scădere pentru grupurile LVMH şi Kering, restructurările afectează birourile designerilor şi generează un „festival” de zvonuri deocamdată neconfirmate: Hedi Slimane sau Jacquemus ar putea ajunge la Chanel, iar John Galliano ar fi pe punctul de a pleca de la casa Margiela.

Vechime de 39 de ani: Ce pensie poate primi un român după recalculare

Boloş, despre riscul ca deficitul să crească: Există acest risc pe care îl avem din perspectiva veniturilor cuprinse în buget