Campionatul Felin Est European – în weekend, la Romexpo; diverse rase, pisici-vedetă, zonă de adopţii

Prima ediţie a Campionatului Felin Est European, intitulat „Black Sea Winner”, în cadrul căruia vor putea fi urmărite unele dintre cele mai premiate pisici din lume, se va desfăşura, în weekend, în Pavilionul Central Romexpo.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale Felinologice din România transmis, marţi, campionatul va avea loc între orele 10,00 – 17,00.

Publicul va putea urmări şi susţine în cadrul competiţiei unele dintre cele mai premiate pisici din lume, din diverse rase: Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleză, British Shorthair, British Longhair, Chartreaux, Cornish Rex, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Orientală, Persană, Ragdoll, Siberiana, Singapura şi Sphinx.

Pentru prima dată în competiţie se va afla şi un exemplar din rasa Somali, care a obţinut titlul de campion mondial. În concurs sunt înscrise şi opt pisici – campioane mondiale.

Printre campionii felini aflaţi în premieră în România se numără şi motanul Sweet Dreams. Acesta este cel mai titrat campion felin din lume, un exemplar alb din rasa Persană.

Pisicile de casă participă şi ele la concurs, în cadrul unei categorii special creată pentru acestea.

Ca de fiecare dată, la evenimentele Salonului Felin SofistiCAT, un loc special îl ocupă zona pisicilor pentru adopţii.

Evenimentul este organizat de Salonul Felin SofistiCAT şi Federaţia Naţională Felinologică din România, sub egida Federation Internationale Feline şi reuneşte crescători din 14 ţări europene. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Premierul – întrevedere cu reprezentanţii OMV Petrom; discuţiile au vizat evoluţia proiectului Neptun Deep

Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Beijing (WTA)