Mircea Geoană spune că scorul la alegerile parlamentare va depinde şi de candidaţii care intră în turul doi la prezidenţiale: Cei care vor intra în turul doi au clar un avantaj şi vor crea o emulaţie / Participarea la vot va fi foarte mare

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a declarat, marţi, că scorul la alegerile parlamentare va depinde şi de cei care intră în turul doi la alegerile prezidenţiale, pentru că cei care vor intra în turul doi au clar un avantaj şi vor crea o emulaţie. El a mai spus că participarea la vot va fi foarte mare la aceste alegeri.

”Eu cred că va depinde foarte mult scorul partidelor parlamentare, deci alegerile parlamentare vor depinde şi de cei care intră în turul doi ( la prezidenţiale, nr). Cei care vor intra în turul doi au clar un avantaj şi vor crea o emulaţie şi cred că această emulaţie va trece prin parlamentare, până în turul doi”, a spus Mircea Geoană la EVZ.

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale a precizat că anticipează faptul că ”în turul doi vor participa probabil cel puţin câteva procente în plus faţă de turul unu, chiar dacă lumea va fi obosită şi plictisită, pentru că alegerea preşedintelui, în mentalul colectiv al românilor, este o chestiune extraordinar de importantă”. 

”Este un moment de cumpănă, un moment de răscruce şi eu cred că şi participarea la vot va fi foarte mare la aceste alegeri. Din turul întâi va veni multă lume la vot”, a subliniat Geoană. 

 

 

Licitaţie pentru eficientizarea energetică a Palatului Victoria; valoare estimată – 135 milioane de lei

UPDATE – Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon – Poliţiştii au făcut 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov / 10 persoane, duse la audieri / Cercetările, extinse şi pentru port de arme albe – FOTO, VIDEO