Loreta Păun: Să căutăm resorturile pentru o mai bună mobilizare în sprijinul persoanelor cu deficienţe auditive

Marginalizarea şi excluderea persoanelor cu deficienţe de auz sunt adesea involuntare şi tocmai de aceea este lăudabilă prezenţa şi activitatea Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (ANSR), care se dedică egalizării şanselor pentru persoanele surde, a subliniat, miercuri, Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, în mesajul transmis din partea Administraţiei Prezidenţiale la „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment organizat de ANSR la Palatul Parlamentului, cu ocazia sărbătoririi a 105 ani de la înfiinţare.

„Suntem împreună la ceas aniversar şi trebuie astăzi, mai mult decât în alte zile, să celebrăm reuşitele ANSR în cei 105 ani de existenţă şi să căutăm resorturile pentru o şi mai bună mobilizare în sprijinul persoanelor cu deficienţe auditive. Să recunoaştem că dacă suntem solidari în afirmarea universalităţii drepturilor omului, trebuie să fim solidari şi în construirea unei societăţi corecte şi echitabile. Pentru cei pe care îi reprezentaţi, dreptatea nu are voie să fie oarbă, ea trebuie să înceapă cu recunoaşterea diferenţelor dintre noi şi a nevoilor noastre, pentru a ne dezvolta, pentru a ne explora talentele şi pentru a fi indivizi împliniţi. Marginalizarea şi excluderea persoanelor cu deficienţe de auz sunt adesea involuntare şi tocmai de aceea este lăudabilă prezenţa şi activitatea asociaţiei, care se dedică egalizării şanselor pentru persoanele surde. Sunteţi un redutabil partener al statului român şi nu este niciun dubiu că toate serviciile pe care le oferiţi schimbă destine”, a transmis Păun.

Ea a adăugat că ANSR a devenit tot mai complexă, impactul proiectelor derulate nu a întârziat să fie vizibil, iar răspunsul societăţii la apelurile pentru o integrare mai profundă este mai prompt.

„Constat cu bucurie că ANSR a devenit tot mai complexă, că impactul proiectelor derulate nu a întârziat să fie vizibil, dar şi că răspunsul societăţii la apelurile pentru o integrare mai profundă este mai prompt. Unele transformări, ca prezenţa interpretului în limba semnelor române la jurnalele TV sau la transmisiunea de la finalul şedinţelor de guvern, au devenit rapid un fapt comun, dar trebuie să recunoaştem că instalarea acestui gest de minimă curtuoazie faţă de persoana cu deficienţă de auz a venit ca răspuns la eforturile de advocacy ale reprezentanţilor comunităţii. Solicit şi îmi anunţ entuziasmul pentru toate demersurile care cresc coeziunea acestui popor, în timp ce ne sensibilizează şi ne educă cu privire la nevoile speciale ale fiecărui membru, de la colaborarea cu Romfilatelia la producerea unui scurt metraj pentru persoanele surde din România şi acum a unui lung metraj, o producţie care cu siguranţă este aşteptată cu şi mai mare nerăbdare de publicul ţintă”, a spus Păun.

Consilierul prezidenţial a evidenţiat, totodată, rolul noilor tehnologii digitale care vin în sprijinul persoanelor cu deficienţe de auz.

„Cred că suntem martori ai zorilor transformării pe care tehnologia şi noutăţile aplicaţiilor mobile le vor aduce pentru comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz, care învaţă ca noi toţi să trăiască într-o lume digitală. Instrumentele pe care le avem la dispoziţie contribuie la creşterea stimei de sine şi afirmarea autonomiei utilizatorilor. Noutăţile din domeniu apar într-un ritm extrem de rapid, iar geniul românesc în IT atinge şi acest sector. Astfel, nu demult aflam despre un proiect românesc pentru comunitatea surzilor, care foloseşte inteligenţa artificială şi hologramele pentru a transforma limbajul mimico gestual în text şi mesaj audio şi invers. Alte softuri ştiu că sunt deja amplu utilizate de comunitatea surzilor pentru a depăşi barierele lingvistice în comunicarea digitală, de la recunoaşterea textului sau a vocii, la transcrierea live. Este, aşadar, un obiectiv demn de urmat, ca pe lângă ambiţia de a reduce abandonul şcolar, în general, sau de a sprijini integrarea socio-profesională a membrilor comunităţi surzilor din România, să urmărim să creştem accesul tuturor la astfel de instrumente şi la alfabetizarea în limbajul digital, pe lângă cel al semnelor”, a concluzionat vorbitoarea.

Asociaţia Naţională a Surzilor din România organizează „Ziua Porţilor Deschise” la Palatul Parlamentului, la 105 ani de la înfiinţarea organizaţiei, dar şi Ziua Internaţională a Limbilor Semnelor şi Ziua Internaţională a Surzilor.

În cadrul evenimentului, reprezentanţi ai minorităţii lingvistice a cărei limbă maternă este LSR (limba semnelor române) au vorbit despre dezvoltarea interpretării LSR cu ajutorul tehnologiei, istoria ANSR şi perspectivele pentru viitor, tinerii surzi din România şi implicaţiile la nivel european. AGERPRES/(A, AS – autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Argentinianul Gonzales, noul antrenor al lui Athletico Paranaense

Câciu: Guvernul Ciolacu a deblocat absorbtia de fonduri europene 2021-2027 / Când am preluat mandatul, România avea un grad de absorbtie de 74% din exerciţiul 2014-2020 şi la doar 6 luni distanţă de a pierde ireversibil în jur de 6 miliarde euro