Tenis: Naomi Osaka, la prima victorie sub comanda antrenorului Patrick Mouratoglou, la turneul WTA de la Beijing

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a obţinut prima sa victorie sub comanda lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al româncei Simona Halep, reuşind să se impună cu 6-3, 6-2 în faţa italiencei Lucia Bronzetti, miercuri, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii în valoare totală de 8.955.610 dolari.

Osaka, fost lider al clasamentului WTA, a revenit la Openul Chinei pentru prima oară de la câştigarea titlului la această competiţie, în 2019.

Aflată în prezent pe locul 77 mondial, Osaka a anunţat încheierea colaborării cu fostul său antrenor Wim Fissette după US Open, începând să se pregătească sub comanda lui Mouratoglou în perioada premergătoare turneului asiatic.

Următoarea adversară a jucătoare nipone la turneul de la Beijing va fi rusoaica Iulia Putinţeva, care a câştigat trei dintre cele cinci partide disputate anterior cu Osaka. Putinţeva, cap de serie numărul 21, este calificată direct în turul secund.

Rezultate – turul 1:
Sofia Kenin (SUA) – Ana Bogdan (România) 7-5, 6-2
Iulia Starodubţeva (Ucraina) – Laura Siegemund (Germania) 6-4, 7-6 (7/3)
Katie Volynets (SUA) – Dalma Galfi (Ungaria) 7-5, 6-1
Taylor Townsend (SUA) – Martina Trevisan (Italia) 6-2, 4-6, 6-3
Clara Burel (Franţa) – Tamara Korpatsch (Germania) 6-3, 5-7, 6-3
Greet Minnen (Belgia) – Erika Andreeva (Rusia) 7-5, 6-2
Viktoria Tomova (Bulgaria) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-3, 6-3
Wang Xinyu (China) – Mai Hontama (Japonia) 6-1, 6-3
Naomi Osaka (Japonia) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-3, 6-2
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Simona Aruştei)

Cei doi bărbaţi reţinuţi în dosarul capturii de cocaină adusă în ţară în butoaie cu pulpă de fructe congelată, arestaţi preventiv

Război total între PNL și PSD. Declarații dure, amenințări și dezvăluiri vin, în rafală, din ambele tabere. Motreanu atacă și el