Percheziţii ale Parchetului European la sediul Prefecturii Maramureş şi la locuinţele unor oficiali ai instituţiei/ Mai mulţi funcţionari sunt suspectaţi că au aprobat plata unor lucrări nefinalizate la renovarea unei clădiri/ Reacţia Prefecturii

Parchetul European face, miercuri, percheziţii la sediul Prefecturii Maramureş şi la locuinţele a 14 oficiali ai instituţiei, într-un dosar de posibile fraude la achiziţii publice, falsificare de documente şi abuz în serviciu, vizând renovarea unei clădiri a administraţiei publice. Astfel, mai mulţi funcţionari sunt suspectaţi că au aprobat, pe baza unor documente falsificate, plata unor lucrări nefinalizate. Prefectura Maramureş a transmis că a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate, iar persoanele implicate în acest proiect au oferit toate informaţiile cerute de reprezentanţii Parchetului European.

Biroul de la Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) desfăşoară, miercuri, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Maramureş şi la 14 locuinţe ale unora dintre oficialii instituţiei.

Percheziţiile au loc în cadrul unei investigaţii în desfăşurare privind posibile fraude la achiziţii publice, falsificarea de documente şi abuz în serviciu în legătură cu renovarea unei clădiri a administraţiei publice, se arată într-un comunicat de presă al EPPO.

Potrivit sursei citate, mai mulţi funcţionari publici sunt suspectaţi de abuz în serviciu după ce ar fi aprobat plata unor lucrări nefinalizate, pe baza unor documente falsificate.

Proiectul, în valoare de peste un milion de euro (5,7 milioane de lei), este, finanţat prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă al UE pentru România.

”Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş a luat act de ancheta declanşată de Parchetul European privind posibile fraude în domeniul achiziţiilor publice, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu legate de lucrări de renovare a unei clădiri a administraţiei publice. Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate, iar persoanele implicate în acest proiect au oferit toate informaţiile cerute de reprezentanţii Parchetului European. În continuare, Instituţia Prefectului şi funcţionarii din instituţie vor sta la dispoziţia anchetatorilor cu toate informaţiile ce vor fi solicitate pe parcursul cercetărilor. Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş are încredere în justiţie şi va colabora cu Parchetul European pe tot parcursul anchetei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Maramureş.

Marcel Ciolacu: Accesul României la o finanţare semnificativă de 920 de milioane de dolari din partea SUA reprezintă un argument puternic al încrederii şi statutului de care ţara noastră se bucură în relaţia cu aliatul nostru strategic

Comisarii Gărzii de Mediu Ilfov au confiscat peste cinci tone de deşeuri din aluminiu / Echipele de control au dat amenzi de peste 330.000 de lei – FOTO