Cel puțin patru persoane au fost ucise și zece rănite într-un atac rusesc asupra regiunii Kiev, a anunțat sâmbătă poliția ucraineană, relatează AFP.
”Forțele ruse continuă să efectueze atacuri în regiunea Kiev. Până în prezent, sunt patru morți și zece răniți. Clădiri de apartamente, depozite și vehicule au fost, de asemenea, avariate”, a scris poliția pe Telegram.
Șeful administrației militare a regiunii Kiev, Mikola Kalașnik, a raportat un ”atac masiv” asupra capitalei, care a vizat un cămin studențesc, instalații industriale, depozite și clădiri de apartamente.
Forțele aeriene ucrainene emiseseră, cu puțin timp înainte, o alertă care raporta mai multe rachete ce zburau spre Kiev.


