in ,

Băluţă estimează scăderea investiţiilor autorităţilor locale, „pe termen mediu”, invocând „viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale”

Daniel Băluţă, primarul sectorului 4 al Capitalei, anunţă că investiţiile locale făcute de primării vor scădea, te termen mediu, în urma măsurilor implementate de guvern. El spune că aceasta va fi consecinţa „acţiunilor iresponsabile” ale Executivului.

„Probabil că acest pasaj pe care îl vedeţi va fi ultimul pe care o primărie de sector va putea să îl facă”, a afirmat Daniel Băluţă sâmbătă, după ce a prezentat stadiul lucrărilor la pasajul Apărătorii Patriei. 
Edilul a argumentat că scăderea investişiilor făcute de primării va avea loc din cauza măsurilor luate de Guvernul din care şi PSD face parte.
„Pentru că, în ritmul acesta, în viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale şi de a lua din declaraţiile de impunere tot ceea ce se poate lua, rolul primăriilor va fi practic inexistent. Pe lângă faptul că economia României s-a contractat şi suntem în recesiune tehnică, pe lângă faptul că puterea de cumpărare a scăzut cu 25%, inflaţia este la ora aceasta 10%, consecinţa directă a acestor acţiuni iresponsabile, din punctul meu de vedere, este cea pe care o veţi vedea şi anume imposibilitatea ca cei care trăiesc în comunităţi să vadă finalizate obiective de investiţii, pe de o parte, nemaidiscutând de dezvoltare, nemaidiscutând de locuri de muncă bine plătite, pentru că nimeni nu ia în calcul impactul pe care astfel de investiţii îl au pentru economia României. Am adus 5 miliarde de euro în România, în sectorul 4, dar mă tem că sunt ultimele lucruri pe care, pe termen mediu, le mai putem face pentru că ăsta este stadiul în care noi am ajuns şi sunt foarte, foarte îngrijorat”, a adăugat Daniel Băluţă.
Acesta nu s-a arătat impotriva implementării referendumului pentru Capitală propus de Nicuşor Dan când era primar al Bucureştiului şi votat de locuitori.
„Referendumul este un lucru, subfinanţarea este cu totul altceva. Dacă vă uitaţi în acest proiect de buget veţi vedea că sumele din declaraţia de impunere scad exponenţial. Asta este o foarte mare problemă şi este una pe care nu avem doar la nvelul sectorului 4, ci o avem pentru toate UAT-urilor din România. Referendumul propus de preşedintele Nicuşor Dan atunci când era primar trebuie implementat, numai că nu este vorba despre asta, bani pentru dezvoltare nu mai sunt pentru că baza de impozitare pentru autorităţile locale scade exponenţial de la an la an”, a mai afirmat primarul sectorului 4.

viewscnt–>

What do you think?

500 Points
Upvote Downvote

Written by

Eurodeputatul Şerban Sturdza, despre plecarea din AUR: Am creat un partid de dreapta. Şi a fost transformat într-un partid nostalgic comunist. A fost o linie roşie pentru mine – VIDEO

Daniel Băluţă, atac în rafală la premierul Ilie Bolojan: Om care şi-a dovedit limitele, incapacitatea de a dialoga, lipsa de empatie şi această calitate, cu ghilimelele de rigoare, de a frâna orice ţine de PSD