Ministrul Sănătăţii anunţă ”o creştere semnificativă” a numărului de accidente cu trotinete electrice: 2.751 de oameni au ajuns anul trecut la Urgenţă / De la începutul anului deja 89 de persoane au fost rănite, 9 având nevoie de intervenţii chirurgicale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni, ”o creştere semnificativă” a numărului de accidente cu trotinete electrice, precizând că, în anul 2025, 2.751 de oameni au ajuns la Urgenţă. ”Pentru medicii din serviciile de urgenţă, înseamnă traumatisme serioase, intervenţii chirurgicale, iar pentru pacienţi, perioade lungi de recuperare”, precizează ministrul, explicând că în acest an deja 89 de oameni au fost răniţi.

„Acesta nu este războiul nostru, nu noi l-am început”. Aliaţii SUA resping solicitarea lui Trump de sprijin în Strâmtoarea Ormuz. UE propune ONU un acord de tipul celui care a permis transportul cerealelor pe Marea Neagră

CFR Cluj: Căpitanul Mario Camora şi-a prelungit contractul