in

Superliga – play-out: Remontada în două minute, pe final, pentru FC Botoşani, 3-2 cu Unirea Slobozia

Superliga - play-out:  Remontada în două minute, pe final, pentru FC Botoşani, 3-2 cu Unirea Slobozia

Echipa FC Botoşani a învins luni, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Unirea Slobozia, în ultimul meci al primei etape de play-out din Superligă. În inferioritate numerică, moldovenii au întors rezultatul în numai două minute.

Papa a greşit flagrant în minutul 12, când i-a pus mingea pe tavă lui Yanakov, iar ucraineanul a marcat cu un şut la vinclu. Miron a egalat în minutul 32, cu un şut din careu, dar egalitatea a rezistat doar două minute pe tabelă, pentru că un atacant, Kovtalyuk, retras în apărare la o fază fixă, a deviat în plasă o minge şi ialomiţenii conduceau cu 2-1. Tot Kovtalyuk a fost protagionistul fazei din minutul 38, când l-a lovit cu cotul în faţă pe Espinoza şi a primit roşu direct, fiind eliminat.

În partea secundă, Antoche a salvat din faţa porţii la o ocazie a gazdelor, iar Dragu, scăpat singur pe contraatac cu Anestis, a şutat peste poartă în minutul 83.

Însă meciul a luat o turnură neaşteptată în ultimele minute. Mai întâri FC Botoşani a reuşit să egaleze în minutul 90. Denis Rusu a prins o centrare a lui Ongenda, dar a fost jenat  de Coadă şi a scăpat mingea, iar Dumiter a înscris, pentru ca în minutul 90+1 Pape Diaw să marcheze cu o lovitură de cap, la un corner, şi FC Botoşani s-a impus cu 3-2 în faţa Unirii Slobozia

În clasament, FC Botoşani e pe locul secund al play-out-ului, cu 24 de puncte. Unirea Slobozia e a opta, cu 13 puncte.

FC BOTOŞANI: Anestis – Ilaş, Miron, Pape Diaw, Ţigănaşu – E. Papa (Dumiter 46), Charles Petro – Mitrov (Bodişteanu 63), Ongenda, Mailat (Aldair Ferreira 70) – Kovtalyuk. ANTRENOR: Marius Croitoru

UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – Orozco, Antoche, Safronov – Dorobanţu, Lungu (Coadă 73), Al. Albu (Vl. Pop 60) , Dragu – Ponde, Espinoza (Dahan 60), Yanakov (Bărbuţ 60). ANTRENOR: Claudiu Niculescu

Cartonaşe galbene: Marius Croitoru 66 / Antoche 36, Orozco 66, Dahan 90+1

Cartonaş roşu: Mykola Kovtalyuk (FC Botoşani) min. 38

Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Ghinguleac, Doru Lucaciu

Arbitri VAR: Sebastian Colţescu – Sebastian Gheorghe.

viewscnt–>

What do you think?

500 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA au lovit peste 7.000 de ţinte pe teritoriul Iranului şi au distrus 100 de nave, afirmă Trump

SUA au lovit peste 7.000 de ţinte pe teritoriul Iranului şi au distrus 100 de nave, afirmă Trump

Parlament - buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul CNA de la comisiile de specialitate

Parlament – buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul CNA de la comisiile de specialitate