O femeie este cercetată pentru că şi-a obligat copiii să cerşească

”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a două persoane (o femeie şi un bărbat), de 26 şi 38 de ani, cercetate pentru trafic de minori, în formă continuată şi exploatarea cerşetoriei. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2022 – 2024, femeia cercetată în cauză, de 38 de ani, ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate a fiicei şi fiului său (în prezent având vârstele de 13 şi respectiv 11 ani) şi i-ar fi obligat, prin acte de violenţă fizică şi psihică, la practicarea cerşetoriei în folosul său material”, a transmis, joi, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că minorii ar fi fost transportaţi în diverse zone din municipiul Bucureşti, unde aceasta i-ar fi însoţit şi ar fi exercitat permanent controlul asupra lor, atât personal, cât şi prin intermediul bărbatului cercetat în cauză.

”De asemenea, în activitatea infracţională ar fi fost implicată şi o persoană minoră, de 16 ani, care, în intervalul 2022 – 2023, alături de celelalte două persoane cercetate, ar fi obligat una dintre victimele minore să apeleze, în mod repetat, la mila publicului, pentru a cere ajutor material. În urma percheziţiei efectuate în cursul zilei de ieri, 25 septembrie, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă”, a mai transmis sursa citată.

Tot în cursul zilei de ieri, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea celor două persoane cercetate, de 26 şi 38 ani, pentru 24 de ore, iar joi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a acestora.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trei bărbați au cumpărat autoturisme cu vouchere Rabla falsificate

PMP anunţă că filiala Suceava nu va fuziona cu PNL: Visul domnului Flutur de a duce în remorca PSD voturile de dreapta nu va deveni realitate