Politehnica București a acordat, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului olandez Karel Luyben, în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea educației și cercetării, ‘pentru rolul său esențial’ în promovarea colaborării academice internaționale și pentru impactul său strategic asupra modernizării ecosistemului european de cercetare și inovare.
‘Rectorul prestigioasei Universități de Tehnologie din Delft (TU Delft) în perioada 2010-2018 și o voce puternică în transformarea cercetării contemporane, profesorul Luyben nu este doar un cercetător de excepție, ci și un prieten constant și valoros al Politehnicii București. Dincolo de cariera sa impresionantă – dedicată ingineriei bioproceselor și promovării colaborării între universități, industrie și autorități, profesorul Luyben s-a dovedit a fi un susținător ferm al intereselor academice românești în Europa’, a scris rectorul universității, Mihnea Costoiu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, în perioada în care a condus CESAER (Conferința Universităților Europene de Știință și Tehnologie), profesorul Karel Luyben a sprijinit găzduirea Adunării Generale la București și a susținut activ alegerea experților din România și a membrilor comunității Politehnicii București în structurile europene de conducere, consolidând astfel vocea României în Spațiul European al Educației și Cercetării.
‘Mai mult, prin rolul său de pionier în tranziția către Open Science (Știința Deschisă) și în conducerea Asociației European Open Science Cloud (EOSC), profesorul Luyben demonstrează exact calitățile de care avem nevoie astăzi: deschiderea cunoașterii, colaborare transnațională și curajul de a inova. Îi mulțumim domnului profesor Karel Luyben pentru viziunea sa, pentru sprijinul necondiționat oferit comunității noastre și pentru modelul de leadership pe care îl reprezintă! Suntem mândri să îl avem în marea familie a Politehnicii București!’, a subliniat rectorul.
* Născut la 14 decembrie 1951, în Tilburg, Țările de Jos, profesorul Karel Luyben și-a construit o carieră remarcabilă dedicată excelenței în educație, cercetare și management universitar, contribuind în mod decisiv la consolidarea rolului universităților tehnice în spațiul internațional.
Și-a încheiat studiile în anul 1976 la Universitatea de Tehnologie Eindhoven, specializarea tehnologie chimică, după care și-a început activitatea de cercetare la Universitatea Agricolă Wageningen, concentrându-se pe ingineria proceselor asupra fenomenelor de transport în medii poroase, în special în procesele de uscare și în sisteme cu cărbune activ.
Întreaga sa carieră academică este legată de Universitatea de Tehnologie din Delft (TU Delft), una dintre cele mai prestigioase instituții tehnice din Europa. În 1983 s-a transferat la TU Delft, unde a fost numit profesor titular în domeniul ingineriei biochimice, marcând începutul unei cariere didactice și științifice excepționale, care a avut un impact durabil asupra cercetării și formării generațiilor de specialiști în biotehnologia proceselor. De-a lungul a peste trei decenii de activitate didactică, a predat numeroase cursuri de specialitate, a coordonat aproape 200 de lucrări de masterat și a format peste 30 de doctoranzi în științe, contribuind astfel la dezvoltarea unei generații de specialiști capabili să răspundă provocărilor tehnologice ale societății moderne.
Activitatea sa de cercetare se reflectă printr-un portofoliu științific solid, concretizat în peste 170 de publicații indexate ISI, care abordează teme din domeniul ingineriei bioproceselor și al aplicațiilor tehnologice avansate.
Potrivit Laudatio, în paralel cu activitatea academică, profesorul Luyben a demonstrat o preocupare constantă pentru transferul tehnologic și colaborarea cu mediul economic, inclusiv prin implicarea în inițierea și dezvoltarea unor întreprinderi inovatoare și prin consultanță oferită organizațiilor de cercetare, industriei și instituțiilor guvernamentale în domeniul strategiilor tehnologice și al politicilor de cercetare.
După aproape doisprezece ani în funcția de decan al Facultății de Științe Aplicate, a fost numit Rector Magnificus al Universității de Tehnologie din Delft, poziție pe care a exercitat-o în perioada 2010 – 2018.
În timpul mandatului său, universitatea și-a consolidat poziția în clasamentele internaționale, a dezvoltat direcții strategice interdisciplinare și a extins parteneriatele globale, contribuind decisiv la transformarea instituției într-un actor major al cercetării și inovării la nivel mondial.
Karel Luyben a fost Coordonator Național pentru Open Science în Țările de Jos, contribuind la dezvoltarea unei strategii naționale ambițioase și la consolidarea rolului țării ca pionier european în acest domeniu.
În perioada 2021-2025, profesorul a îndeplinit funcția de președinte al Asociației European Open Science Cloud (EOSC), una dintre cele mai importante inițiative europene dedicate consolidării științei deschise și intensificării colaborării în cercetare la nivel continental.


