Compania americană Anthropic a confirmat marţi că o parte din codul sursă intern al popularului său asistent de programare bazat pe inteligenţă artificială, Claude Code, a fost divulgată accidental, transmite CNBC.
”Nu au fost implicate sau expuse date sensibile ale clienţilor ori credenţiale. A fost o problemă de împachetare a unei versiuni de software, cauzată de o eroare umană, nu o breşă de securitate. Implementăm măsuri pentru a preveni repetarea unei astfel de situaţii”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat.
O scurgere de cod sursă reprezintă o lovitură pentru compania startup, deoarece ar putea oferi dezvoltatorilor de software şi competitorilor Anthropic indicii despre modul în care a fost construit instrumentul de programare care a devenit extrem de popular.
O postare pe reţeaua socială X care includea un link către codul Anthropic a adunat peste 21 de milioane de vizualizări de când a fost publicată marţi la ora 4:23, ora coastei de est a SUA.
Incidentul este al doilea caz important de gestionare defectuoasă a datelor pentru Anthropic, în mai puţin de o săptămână. Potrivit revistei Fortune, descrieri ale viitorului model de inteligenţă artificială al companiei şi alte documente au fost descoperite recent într-o arhivă de date accesibilă publicului.
Anthropic a fost fondată în 2021 de un grup de foşti directori şi cercetători ai OpenAI şi este cunoscută mai ales pentru dezvoltarea familiei de modele de inteligenţă artificială Claude.
Compania a lansat Claude Code pentru publicul larg în luna mai, iar instrumentul îi ajută pe dezvoltatorii de software să creeze funcţionalităţi, să corecteze erori şi să automatizeze diverse sarcini de programare.
Claude Code a cunoscut o adoptare masivă în ultimul an, iar veniturile recurente estimate ale produsului au depăşit 2,5 miliarde de dolari în februarie.
Succesul instrumentului a determinat companii precum OpenAI, Google şi xAI să investească masiv în dezvoltarea unor produse concurente.



