Galați: Au fost montate primele cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintr-un lot de 159

Primele cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintr-un nou lot de 159 achiziționate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, au fost montate în municipiul Galați, informează Primăria.

Potrivit sursei citate, noile stații se adaugă celor 47 deja existente, consolidând investițiile în infrastructura pentru transport electric.

‘Primăria municipiului Galați informează că s-au montat primele cinci stații pentru încărcarea mașinilor electrice din noul lot de 159, după ce au fost obținute fonduri prin PNRR. Aceste 159 de noi stații se adaugă celor 47 deja existente, investiție care confirmă că Galațiul se numără printre orașele care investesc masiv în transportul electric’, a transmis Primăria Galați.

Cele 159 de stații vor fi amplasate în toate zonele orașului și sunt de trei tipuri: 24 de stații cu putere de 1×22 kW (AC) și 1×30 kW (DC), 66 de stații cu putere de 2×22 kW (AC) și 69 de stații cu putere de 1×22 kW (AC) și 1×50 kW (DC).

Valoarea contractului pentru cele 159 de stații este de 16,7 milioane de lei, lucrările fiind realizate de compania Next Generation Technologies.

În municipiu sunt înregistrate 6.201 de mașini electrice și hibride, dintre care 1.105 sunt electrice și 5.096 hibride.

De asemenea, în ultimii ani, autoritățile locale au achiziționat 42 de autobuze electrice, 20 de autobuze hibride, 18 tramvaie, 17 troleibuze și 10 microbuze electrice, iar autobuzele electrice dispun de 21 de stații proprii pentru încărcare.

Kelemen Hunor: Colaborarea România-Ungaria rămâne esențială, așteptăm noul program de guvernare

Cea mai importantă sărbătoare a Brașovului, în primul weekend după Paște