Înot: Adam Peaty crede că își poate îmbunătăți timpul în proba de 100 m bras, câștigată la campionatele naționale

Înotătorul Adam Peaty a declarat că dorește să continue să-și îmbunătățească performanța după victoria în proba de 100 de metri bras la Campionatele Naționale ale Marii Britanii, obiectivul său fiind participarea la cea de-a patra sa ediție a Jocurile Olimpice de vară, la Los Angeles, în 2028, relatează Reuters.

Reușita lui Peaty, 58 sec 97/100, marți, l-a ajutat să termine înaintea campionului mondial la juniori Filip Nowacki, care a încheiat cursa al doilea, cu timpul 59 sec 39/100, iar Max Morgan a completat podiumul, cu timpul de 59 sec 56/100.

”Nu credeam că puteam obține acel rezultat, dar acesta este acum reperul, acesta este nivelul de referință, deci cum voi reuși să transform acest indicator într-unul scăzut la 57 din nou. Eu sunt un sportiv și vreau doar să scot ceea ce este mai bun din mine”, a declarat pentru reporteri înotătorul de șase ori medaliat la Jocurile Olimpice.

Peaty, al cărui timp a fost al doilea cel mai bun al sezonului după cel al japonezului Shin Ohashi, 58 sec 67/100, a spus că se aștepta să reușească un timp de peste 59 de secunde.

”Mi-am spus mie: Ce anume am de pierdut? Și anume nimic, deci atunci de ce să nu dau totul și să risc totul. Și am reușit”, a mai spus acesta.

”Sunt încă foarte implicat în acest sport. Mă antrenez în fiecare zi destul de mult. Îmi place înotul, deci vreau cât mai mult timp posibil în apă”, a adăugat Peaty.

Anul trecut, înotătorul britanic a spus că plănuiește să introducă în programul său olimpic proba de 50 de metri bras.

Peaty ar putea deveni cel mai vârstnic înotător britanic care câștigă medalia olimpică de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles în 2028, atunci când va avea vârsta de 33 de ani.

Dolj: Bărbat reţinut după ce a condus fără permis, nu a oprit maşina la semnalul poliţiştilor şi a fugit în curtea locuinţei tatălui său/ Fratele său, care a încercat să îi împiedice pe poliţişti să îl prindă, ameninţându-i şi lovindu-i, reţinut şi el

Participanți la conferința NextMed organizată la UMF Carol Davila, eveniment dedicat inovației în sistemul de sănătate din România

UNIFARM susține inovația în sănătate: rol strategic la conferința NextMed organizată la UMF „Carol Davila”