Înot: Comisarul european pentru Sport critică decizia World Aquatics de reintegrare a sportivilor ruși și belaruși

Comisarul european pentru egalitate între generații, tineret, cultură și sport, maltezul Glenn Micallef, a catalogat readmiterea înotătorilor ruși și belaruși de către World Aquatics (Federația Internațională de Înot) drept ”o greșeală gravă” și a afirmat că Europa nu o va accepta, scrie EFE.

”World Aquatics a decis să reintegreze Rusia și Belarus sub steagurile și imnurile lor, în timp ce războiul împotriva Ucrainei continuă. Această decizie este o greșeală gravă. Sportul nu poate recompensa agresiunea. Europa nu va accepta această normalizare”, a declarat Micallef pe rețelele de socializare.

Remarcile comisarului au venit după ce World Aquatics a anunțat în urmă cu câteva zile că va permite înotătorilor ruși și belaruși să concureze la evenimente mondiale în aceleași condiții ca și sportivii de alte naționalități, cu uniformele, steagurile și imnurile naționale.

Sportivii ruși și belaruși vor putea să concureze din nou sub propriile drapele și cu imnurile naționale în competițiile organizate de World Aquatics, a anunțat, luni, instanța mondială a natației.

Interziși din competițiile internaționale după invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, sportivii ruși și belaruși au putut participa la evenimente internaționale, începând din septembrie 2023, doar sub drapel neutru.

‘Sportivii seniori de naționalitate sportivă belarusă sau rusă vor avea voie să participe la competițiile acvatice mondiale în aceleași condiții ca și omologii lor care reprezintă alte naționalități, purtând uniformele, steagurile și imnurile respective’, a asigurat World Aquatics într-un comunicat.

În noiembrie 2025, Federația Internațională de Judo a decis, de asemenea, să reintegreze complet judoka ruși și belaruși, cărora li se permisese anterior să concureze sub un drapel neutru.

În decembrie, restricțiile fuseseră deja ridicate de World Aquatics pentru tinerii sportivi ruși și belaruși, în urma recomandărilor CIO.

World Aquatics specifică faptul că acești sportivi vor trebui, totuși, să treacă ‘cel puțin patru teste antidoping consecutive efectuate în parteneriat cu Agenția Internațională de Testare (ITA)’ și să fie supuși ‘unei verificări amănunțite a antecedentelor’.

‘Suntem hotărâți să ne asigurăm că bazinele și suprafețele de apă rămân locuri unde sportivii din toate națiunile se pot reuni pentru competiții pacifiste’, a declarat președintele World Aquatics, Husain Al Musallam, citat în comunicat.

Viitoarele Campionate Mondiale de natație vor avea loc la Budapesta în 2027.

Florin Tănase: Mircea Lucescu a fost legătura dintre fotbalul românesc și cel internațional

Ministrul Economiei: Există şi nemulţumiri legitime ale angajaţilor din indstria de apărare, dar singura soluţie corectă e să atragem investiţii. Dacă nu există bani, nu există locuri de muncă, nu există viitor