Atenționări Cod galben de vreme instabilă și intensificări ale vântului în mai multe zone, vineri și sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabile vineri și sâmbătă în județe din Muntenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 – 21:00, în județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 – 55 km/h) și izolat vijelii și grindină.


 

Sursa: ANM


De asemenea, în intervale scurte de timp (de până la trei ore), cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 litri/mp și, pe arii restrânse, de peste 35 litri/mp.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 20:00, va fi valabil un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei. În aceste zone, vântul va sufla cu viteze de 50 – 65 km/h, iar Carpații de Curbură rafalele vor ajunge la 70 – 80 km/h.

Arad: Echipa de robotică Delta Force merge la campionatul mondial cu ajutorul donațiilor

ANM: Informare de vânt, averse și descărcări electrice în majoritatea regiunilor, până sâmbătă seara