Arad: Echipa de robotică Delta Force merge la campionatul mondial cu ajutorul donațiilor

Echipa de robotică Delta Force, a Liceului Național de Informatică din Arad, care s-a calificat recent la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Robotics Competition, va merge în Statele Unite ale Americii datorită donațiilor obținute în ultimele zile, respectiv 30.000 de euro oferiți de persoane fizice și firme, însă mai are nevoie de 10.000 de euro pentru a acoperi toate cheltuielile.

Coordonatorul ‘Delta Force’ Arad, Octavian Botoșan, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că echipa a fost nevoită să lanseze un apel public pentru sponsorizări, pentru că avea nevoie de un buget de cel puțin 40.000 de euro pentru a fi prezentă la campionatul mondial de la Huston, care are loc în perioada 29 aprilie – 2 mai.

Până vineri, 17 aprilie, a fost termenul de achitare a taxei de participare, de aproximativ 5.000 de euro, iar pentru că în urmă cu nici o săptămână nu avea acești bani, echipa a lansat un apel public, susținut și de primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Primarul a spus că nu a putut finanța cu bani publici echipa, cum a făcut-o în alți ani, pentru că bugetul local nu a fost adoptat. Totuși, edilul a făcut o donație de 1.000 de euro în nume personal.

Octavian Botoșan a declarat că, în ultimele zile, s-a reușit să se adune cea mai mare parte din suma necesară, respectiv 30.000 de euro, dar mai sunt necesari 10.000 de euro în următoarele cinci zile.

‘Am avut surpriza plăcută să vedem că mulți oameni ne-au fost alături și ne-au trimis bani pe un site de donații sau direct în cont. Oamenii au donat între 25 de lei și 6.000 de lei. De exemplu, un profesor originar din Arad și care predă în SUA a citit despre noi și ne-a donat 6.000 de lei. Un ajutor imens a venit și de la mediul de afaceri, cea mai mare donație fiind de 30.000 de lei. Le mulțumim tuturor că ne-au garantat participarea la campionatul mondial și sperăm să ne întoarcem de la Houston cu vești bune pentru România’, a spus coordonatorul echipei de robotică.

El a precizat că echipa care va merge în SUA a fost redusă numeric de la 25 de membri la 15, pentru a se reduce și cheltuielile, care altfel ar fi ajuns la 70.000 de euro.

‘Delta Force’ a anunțat, printr-un comunicat transmis în 1 aprilie, că s-a calificat la campionatul mondial de robotică, ceea ce ‘marchează o premieră națională, fiind prima echipă din România care concurează în divizia FIRST Robotics Competition’.

Competiția este destinată elitelor din acest domeniu, iar Aradul reprezintă România, în confruntare cu țări puternic tehnologizate, precum SUA, China sau Japonia.

‘Echipa din Arad a reușit performanța de a fi deschizătoare de drumuri și în această ligă a giganților, unde concurează roboți mari, de tip industrial, demonstrând că ingineria de vârf se învață cu pasiune, chiar de pe băncile liceului. Calificarea vine ca o confirmare a excelenței echipei, care în anul 2022 a scris istorie devenind prima echipă din afara Statelor Unite care a câștigat titlul de Campioană Mondială la FIRST Tech Challenge’, se menționa în comunicat.

Vreme instabilă, cu cer noros și averse temporare în București, în weekend (meteorologi)

Atenționări Cod galben de vreme instabilă și intensificări ale vântului în mai multe zone, vineri și sâmbătă