Tottenham credea că va obţine victoria şi trei puncte preţioase pentru a ieşi din zona retrogradării, dar a fost ţinută în şah pe teren propriu de Brighton (2-2) sâmbătă, după ce a primit un gol în prelungiri. Tehnicianul Roberto De Zerbi nu şi-a putut ascunde dezamăgirea pe teren. Înainte de a încerca să se concentreze asupra următoarelor meciuri, în cadrul conferinţei de presă.
„E ca o înfrângere, pentru că am primit un gol în prelungiri, dar am jucat excelent”, a comentat „RDZ”.
„Sunt dezamăgit astăzi, pentru că meritam să câştigăm. E greu de acceptat. Trebuie să fim mai puternici decât acest moment dificil. Trebuie să trecem peste asta şi să ne pregătim pentru următorul meci împotriva celor de la Wolves”, a spus el.
De Zerbi este încrezător pentru îndeplinirea obiectivului de a rămâne în Premier League. „Acest sezon este plin de situaţii dificile, dar trebuie să rămânem pozitivi pentru că avem calităţile necesare. Mai avem cinci meciuri de jucat, avem timp să ne atingem obiectivul”, a declarat Roberto De Zerbi.
„Cred în jucătorii mei şi ei trebuie să creadă în mine. (…) Trebuie să rămânem uniţi”, a spus De Zerbi.
Echipa engleză Tottenham Hotspur, pentru care Radu Drăguşin a fost rezervă, a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu gruparea Brighton, în etapa a 33-a din Premier League.
Londonezii se află pe locul 18, ultimul care va retrograda, cu 31 de puncte. Brighton este pe 9, având 47 de puncte.



