Volodimir Zelenski despre situația de pe front: Cel mai important este să punem presiune pe Rusia

„Cel mai important este să punem presiune pe Rusia, utilizând toate mijloacele şi instrumentele de care dispunem pentru a atinge cât mai curând posibil obiectivul unei păci reale şi juste pentru Ucraina şi pentru toţi oamenii noştri”, a spus el.

„Tot ceea ce se poate face în această toamnă, tot ceea ce putem realiza, trebuie să întreprindem. iar aceasta depinde de fiecare din echipa ucraineană”, a subliniat Zelenski.

Ucraina, a spus el, face în prezent pregătiri pentru reuniunea la nivel înalt de la baza aeriană americană de la Ramstein, în sud-vestul Germaniei, la care va participa preşedintele american Joe Biden şi înalţi responsabili din 50 de ţări.

Toţi cei prezenţi la acest summit vor „primi toate detaliile şi argumentele din partea noastră cu privire la modul de a asigura rezultate în următoarele luni, atât pe front, cât şi în activitatea diplomatică”, a declarat Zelenski.

Preşedintele american va efectua în octombrie o vizită în Germania şi a invitat susţinătorii Ucrainei să participe la o reuniune în această perioadă la Ramstein, unde se reuneşte de obicei grupul de ţări care susţin Ucraina să contracareze invazia rusă.

Astfel de reuniuni au avut loc frecvent la Ramstein de la invazia rusă în Ucraina, dar până în prezent numai la nivelul miniştrilor apărării. Scopul este de a coordona asistenţa militară pentru Ucraina, extrem de dependentă de armele occidentale în lupta sa împotriva forţelor ruse.

Zelenski a cerut insistent în ultimul timp aliaţilor săi occidentali să furnizeze mai multe sisteme de apărare antiaeriană, pentru ca armata sa să poată proteja mai bine localităţile ucrainene de atacurile constante ale dronelor şi rachetelor ruseşti.

Armata ucraineană a raportat marţi dimineaţă că a doborât 29 din cele 32 de drone lansate de Rusia în timpul atacului din cursul nopţii trecute, potrivit Reuters.

Dronele de fabricaţie iraniană au fost doborâte deasupra unor zone din centrul, sudul şi nord-estul Ucrainei, a indicat armata.

A intrat în vigoare măsura așteptată de milioane de pensionari din România

Drama unei mame singure cu doi copii. I s-au dat doar trei luni de viață și strânge bani pentru propria înmormântare