Vasile Bănescu, propunerea Guvernului pentru CNA. Fostul deputat Georgică Severin, propus din partea PSD, Daniela Bârsan, consiliera pe comunicare a şefului statului, din partea Preşedinţiei

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este propunerea Guvernului pentru funcţia de membru titular în Consiliu Naţional al Audiovizualului. Fostul deputat Georgică Severin a fost propus din partea PSD, iar Daniela Bârsan, consilier prezidenţial, din partea Preşedinţiei. PNL a propus-o pe Oana Simona Dincă.

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române este propunerea Guvernului pentru postul de membru titular în CNA, în timp ce Lucian Dindirică şi Georgică Severin sunt propunerile grupulul PSD din Senat. Grupul PNL a propus-o pe Oana Simona Dincă. La Camera Deputaţilor, grupul PSD a propus-o pe Monica Gubernat, în timp ce grupul parlamentar UDMR a venit cu Boros Orsolya Eva. Din partea preşedintelui României, a fost propună Daniela Bârsan, consilier prezidenţial.

Piața auto din Europa este în cădere liberă: Doi giganți au anunțat pierderi uriașe

Iaşi: Avocatul Dinu Şerban, acuzat că şi-a lovit fosta iubită, arestat preventiv