Parlamentare2024/Prahova: Fostul ambasador Cătălin Avramescu şi deputatul George Ionescu deschid listele alianţei Forţa Dreptei-PMP

Fostul ambasador Cătălin Avramescu şi deputatul George Ionescu deschid listele de candidaţi la parlamentare ale alianţei Forţa Dreptei-PMP în judeţul Prahova.

Preşedintele PMP Prahova, Cătălina Bozianu, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Avramescu – vicepreşedinte al PMP, fost consilier de stat în cadrul Cancelariei preşedintelui Traian Băsescu şi ambasador în Finlanda şi Estonia, actual director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” din cadrul Academiei Române, va deschide lista pentru Senat.

Lista pentru Camera Deputaţilor va fi deschisă de către deputatul George Ionescu, preşedintele Forţa Dreptei Prahova.

Avramescu a subliniat situaţia în care se află judeţul Prahova, menţionând că acesta este rău guvernat atât la nivel local, cât şi de la nivel naţional.

„Prahova ar trebui să fie în fruntea tuturor clasamentelor economice. În realitate avem capitala de judeţ în criză, oraşe în criză, o societate în criză în judeţul acesta pentru că, din păcate, de ceva ani de zile, Prahova este rău guvernată şi la nivel local şi de la nivel naţional”, a declarat Cătălin Avramescu.

Acesta a vorbit şi despre situaţia în care se află ţara şi despre situaţia geopolitică actuală.

„Eu nu am pomenit în peste 30 de ani de politică postdecembristă un guvern care să fi cheltuit cu atât iresponsabilitate. Suntem într-o situaţie geopolitică dificilă şi nu mi se pare că politicienii actuali nu fac ceva ca să ne asigure că România este bine apărată”, a spus Avramescu.

Potrivit lui George Ionescu, restul candidaţilor nu au fost încă stabiliţi.

Ţinta alianţei este de a obţine cel puţin doi deputaţi şi un senator. AGERPRES/(AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Emisiunea „MasterChef”, lider de audienţă cu peste 1,2 milioane de telespectatori la nivel naţional

Fotbal: Klopp, distins cu cea mai importantă decoraţie a Germaniei