Poliţiştii au intervenit la 696 de cazuri de violenţă domestică în acest an

„Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a fost implementat de astăzi, 1 octombrie 2024, în judeţul Giurgiu şi în alte 18 judeţe, astfel încât, în momentul de faţă, toate judeţele folosesc acest sistem. Acest sistem de monitorizare electronică a plecat, iniţial, de la gestionarea cazurilor de violenţă domestică, dar acum trecem la o nouă etapă, şi anume, supravegherea persoanelor aflate în arest la domiciliu, a celor aflate în control judiciar şi persoanelor aflate în control judiciar pe cauţiune. În judeţul Giurgiu, în momentul în care am pus în aplicare acest sistem, am constatat că avem un mare beneficiu, în sensul că aceşti agresori, în cazul violenţei domestice, pot fi foarte uşor monitorizaţi şi identificaţi în măsura în care nu respectă o măsură impusă printr-un ordin de protecţie provizoriu al poliţistului sau printr-un ordin de protecţie emis de instanţa de judecată”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, comisarul-şef de poliţie Marian Bratu.

El spune că prin extinderea acestui sistem şi la măsurile preventive prevăzute de Codul penal, poliţiştii vor putea să gestioneze şi mai eficient agresorii sau persoanele faţă de care a fost dispusă această măsură.

Comisarul-şef a prezentat şi sistemul de monitorizare, care constă în două telefoane mobile, brăţara care se prinde la picior şi sistemul propriu-zis care emite semnalul pe care poliţiştii îl detectează şi îl monitorizează permanent.

În primele opt luni ale acestui an, în judeţul Giurgiu au fost emise 92 de ordine de protecţie provizorii, dintre care 41 au fost emise de instanţa de judecată.

Ianis Hagi a revenit la antrenamentele echipei Glasgow Rangers

Ministrul Mediului a răbufnit iar după codurile de ‘vreme rea’ din weekend: Mobilizarea – mai bună decât nepăsarea