Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), activitatea infracţională a fost documentată de către procurorii DIICOT-BT Buzău, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.
„Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în ziua de 30 septembrie a.c., aceasta ar fi deţinut la domiciliul său din comuna Cilibia, judeţul Buzău, 6 saci conţinând peste 20 de kilograme de fragmente uscate de plante de canabis, cantitate ridicată pe parcursul percheziţiei domiciliare. La aceeaşi dată, procurorii DIICOT -BT Buzău au dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore”, precizează comunicatul transmis de IPJ Buzău.
Totodată, în cursul zilei de marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză, pentru 30 de zile.