Constanţa: Asfaltul de pe o porţiune a DJ 226 între Năvodari şi Lumina s-a surpat; traficul rutier, deviat

O porţiune din drumul judeţean care leagă localităţile Năvodari şi Lumina s-a surpat joi, în asfalt formându-se o gaură de dimensiuni considerabile, ceea ce a dus la devierea circulaţiei rutiere.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că în ziua în curs, în jurul orei 11,30, lucrătorii Poliţiei Oraşului Năvodari au fost sesizaţi că s-a surpat o porţiune din drumul judeţean DJ 226, între localităţile Năvodari şi Lumina.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului de Siguranţă Rutieră şi Poliţiei Oraşului Năvodari, împreună cu reprezentanţi ai administratorului drumului public”, a transmis IPJ Constanţa.

În zonă au fost instituite măsuri de semnalizare a respectivului tronson de drum şi de deviere a traficului rutier. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea )

Sursa: www.agerpres.ro

Preşedintele Iohannis participă vineri şi sâmbătă la Sommet-ul Francofoniei, în Franţa

Tenis: Gabriela Ruse s-a oprit în optimi la Hong Kong (WTA)