Asiguratorul Metropolitan Life a înregistrat în primul semestru prime brute subscrise în valoare de 377,93 milioane lei, în creştere cu peste 21%

Metropolitan Life anunţă o creştere de 21,11% a primelor brute subscrise în primul semestru din acest an, până la 377,93 milioane lei.

”Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa asigurărilor de viaţă din România, anunţă o creştere de 21,11% a primelor brute subscrise în primele şase luni ale anului 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În primul semestru al anului 2024, Metropolitan Life a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 377.933.346 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, când valoarea primelor brute subscrise s-a ridicat la 312.061.486 lei”, anunţă compania.

De asemenea, pe parcursul primului semestru din 2024 au fost plătite indemnizaţii totale în valoare de 121.506.168 lei, cu 36,72% mai mult decât în aceeaşi perioada a anului 2023, când valoarea acestora a fost de 88.871.934 lei.

MetLife, Inc. (NYSE: MET) este una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuităţi, beneficii pentru angajaţi şi gestionarea activelor. Fondată în 1868, MetLife are operaţiuni în peste 40 de pieţe la nivel global şi deţine poziţii de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu.

În România, Metropolitan Life are peste 25 ani de activitate pe piaţa de asigurări de viaţă. Peste 4 milioane de clienţi beneficiază de asigurări de viaţă şi pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

 

Preşedintele Parlamentului georgian Şalva Papuaşvili promulgă legea care restrânge drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, ocolind refuzul şefei statului Salome Zurabişvili de a promulga textul

Târgul Pâinii este organizat sâmbătă şi duminică, la Muzeul Satului