Brigada Rutieră: Un bărbat care mergea cu trotineta – accidentat mortal

Un bărbat de 52 de ani, care se deplasa cu o trotinetă, a murit vineri după ce ar fi fost acroşat de către un autovehicul condus de o femeie în vârstă de 40 de ani, pe Drumul Osiei din Bucureşti.

„În urma accidentului de circulaţie, a fost constatat decesul bărbatului, după ce în prealabil echipajele medicale i-au efectuat manevre de resuscitare. Conducătoarea autovehiculului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero”, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Expoziţia auto ”Socialistele Oraşului” – duminică, pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au anunţat preţurile biletelor