Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au anunţat preţurile biletelor

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina d’Ampezzo, au anunţat, joi, preţurile biletelor şi deschiderea procesului de cumpărare, transmite Xinhua.

Preţul tichetelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă, care vor avea loc din 6 până în 22 februarie 2026, începe de la 30 de euro, iar peste 20% din bilete vor fi sub 40 de euro, iar 57% sub 100 de euro, au precizat organizatorii.

Biletele pentru Jocurile Paralimpice de iarnă, care se vor desfăşura între 6 şi 15 martie, au preţuri de 10 euro pentru copiii sub 14 ani, circa 90% dintre bilete fiind sub 35 de euro.

Platforma de pe care pot fi achiziţionate biletele, tickets.milanocortina2026.org, este deschisă publicului şi o tragere la sorţi va fi efectuată pentru a stabili data la care pot fi achiziţionate biletele de către fiecare utilizator.

Înregistrarea pe platformă va creşte şansele de a obţine bilete la competiţiile favorite. Vânzarea către publicul larg va debuta în februarie 2025.

”Strategia de fixare a preţurilor vizează accesibilitatea pentru o arie largă de spectatori la toate sporturile şi ceremoniile, făcând Jocurile o experienţă incluzivă pentru toţi”, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Brigada Rutieră: Un bărbat care mergea cu trotineta – accidentat mortal

O femeie yazidi a fost eliberată din Gaza după un deceniu de captivitate în urma unei operaţiuni secrete conduse de SUA la care au colaborat Israelul şi Irakul, ţări fără legături diplomatice. Fostul ambasador David Saranga a postat imagini cu momentul