Într-o misiune demnă de scenariul unui film de la Hollywood, vehiculul spaţial din misiunea americană DART s-a prăbuşit în mod intenţionat, în 2022, pe asteroidul Dimorphos, satelitul natural (lună) al unui asteroid mai mare, numit Didymos.
Acea misiune-test inedită de „apărare planetară” a dorit să afle dacă este posibilă o deviere a traiectoriei unui corp ceresc, în cazul în care un asteroid ar ameninţa într-o bună zi să lovească Terra.
Se estimează că un obiect cosmic cu un diametru de 1 kilometru – care poate să declanşeze o catastrofă globală, precum dispariţia dinozaurilor – se prăbuşeşte pe Terra la fiecare 500.000 de ani, iar un asteroid cu diametrul de 140 de metri – pragul estimat pentru producerea unei catastrofe regionale – la fiecare 20.000 de ani.
Dintre aceste obiecte cosmice aflate în apropierea Pământului – majoritatea provenind din Centura de Asteroizi dintre Marte şi Jupiter – sunt cunoscuţi aproape toţi cei care au un diametru de peste 1 kilometru, însă niciunul nu va ameninţa Terra în secolul următor.
Nicio ameninţare directă nu a fost depistată nici în cazul celor cu diametre de peste 140 de metri. Însă doar 40% dintre aceşti asteroizi au fost identificaţi până acum.
Aşadar, deşi este vorba despre un risc natural „dintre cele mai mici posibile”, avem „de acum avantajul de a putea întreprinde acţiuni pentru a ne proteja”, a declarat într-o conferinţă de presă Patrick Michel, directorul ştiinţific al misiunii Hera în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
Asteroidul Dimorphos
Asteroidul Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri depărtare de Terra în momentul impactului său cu sonda americană DART, măsura circa 160 de metri în diametru şi nu prezenta niciun risc pentru planeta noastră.
Percutându-l, dispozitivul construit de NASA – de mărimea unui frigider – a reuşit să îl devieze şi să îi reducă orbita în jurul lui Didymos cu 33 de minute.
Însă oamenii de ştiinţă nu cunosc deocamdată efectul pe care l-a avut impactul asupra acelui mic asteroid, nici structura sa internă înainte de coliziune.
Deşi misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) a permis demonstrarea fezabilităţii acestei tehnici, cercetătorii trebuie să cunoască mai multe informaţii pentru a putea să o valideze şi să determine cantitatea de energie care ar fi necesară pentru a devia un asteroid ce ar ameninţa cu adevărat Pământul.
Nanosateliţi
Simulările digitale au sugerat că Dimorphos este o aglomerare de roci legate între ele prin gravitaţie, un corp ceresc cu o rezistenţă foarte mică, în care „se poate pătrunde ca într-un nisip fără coeziune”, a declarat Patrick Michel.
„Consecinţa este că, în loc să producă un crater”, sonda DART „l-ar fi deformat complet” pe Dimorphos, a adăugat cercetătorul francez.
Însă există şi „alte scenarii posibile”, întrucât oamenii de ştiinţă nu înţeleg deocamdată foarte bine aceste corpuri cereşti cu gravitaţie foarte slabă, „al căror comportament sfidează intuiţia”, potrivit lui Patrick Michel.
Cu un cost de 363 de milioane de euro şi echipată cu 12 instrumente ştiinţifice, sonda Hera va avea la bordul ei şi doi nanosateliţi, Juventas şi Milani.
Primul va încerca să se aşeze pe Dimorphos, o premieră pentru un obiect atât de mic. El este echipat cu un radar cu frecvenţă joasă şi un gravimetru pentru a examina structura asteroidului şi pentru a îi măsura câmpul gravitaţional.
Al doilea nanosatelit va studia compoziţia lui Dimorphos cu ajutorul unei camere multispectrale şi al unui detector de praf.
Sonda Hera ar trebui să fie lansată luni de la Cape Canaveral din Statele Unite la bordul unei rachete din gama Falcon 9. Însă o anomalie detectată recent la nivelul acestui lansator construit de compania privată SpaceX ar putea cauza amânarea lansării. ESA speră însă într-o undă verde pe care autorităţile americane pentru siguranţa aviaţiei ar putea să o dea până duminică.
Fereastra de lansare va dura până pe 27 octombrie. După ce va survola planeta Marte anul viitor, sonda Hera va ajunge în proximitatea asteroidului Dimorphos în decembrie 2026, pentru o explorare ce va avea o durată iniţială de şase luni.
La finalul misiunii Hera, coordonatorii acesteia speră să îi ofere sondei europene un sfârşit comparabil cu cel al strămoaşei sale, Rosetta, care a explorat cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko între 2014 şi 2016, plasând-o în urma unei coborâri lente şi controlate pe Dimorphos sau pe Didymos înainte să îşi înceteze definitiv activitatea.
