„Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales.
Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației.
Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice.
Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.
Curtea Constituțională a României a admis sâmbătă contestațiile împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Hotărârea CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială.
- Vezi și: Diana Șoșoacă, prima reacție după respingerea candidaturii: ‘Evreii au acționat împotriva României’