Gustave Caillebotte (1848-1894), căruia Muzeul Orsay îi dedică o expoziţie inedită, a pictat bărbaţi care rindeluiesc un parchet, ies din baie sau se plimbă prin ploaie, ca şi cum s-ar fi lăsat surprinşi de un prieten fotograf.
Aproximativ 140 de lucrări şi documente, dintre care 65 de tablouri reprezentând „majoritatea capodoperelor sale”, precum şi o serie de desene şi studii pregătitoare sunt expuse de marţi până în 19 ianuarie, potrivit lui Paul Perrin, director al colecţiilor muzeului şi curator al expoziţiei, intitulată „Caillebotte, peindre les hommes”.
Expoziţia are la bază două lucrări emblematice ale lui Caillebotte: „Partie de bateau”, achiziţionată de Orsay în 2022, şi „Jeune homme a sa fenetre”, achiziţionată în 2021 de J. Paul Getty Museum din Los Angeles, partener al Muzeului d’Orsay alături de Art Institute of Chicago, care vor găzdui expoziţia în 2025.
Acesta prezintă doi bărbaţi, pictaţi cu „încadrarea genială care îl face pe Caillebotte atât de unic”, potrivit lui Perrin. Primul vâsleşte energic, cu mânecile suflecate, cu faţa spre „privitor”, care pare să stea în aceeaşi barcă. Al doilea observă acoperişurile Parisului de la fereastra sa, din spate, urmărit îndeaproape de pictor.
Expoziţia, prima consacrată pictorului la Orsay de la deschiderea sa în 1986, este construită cronologic, din anii 1870 până în 1894, în jurul acestor figuri masculine: fraţi, prieteni, sportivi cu care vâsleşte şi navighează, muncitori, trecători pe care îi întâlneşte în drumul său spre cafenea, lângă Gara Saint-Lazare sau pe Grands Boulevards.
Acestea reprezintă „două treimi din pictura sa de figuri, spre deosebire de Manet, Degas sau Renoir, pentru care modernitatea este mai degrabă întruchipată de figuri feminine” şi alcătuiesc „un fel de autoficţiune personală, o reflectare a propriei sale identităţi”, explică Perrin.
Printre capodoperele expuse se numără „Les Raboteurs de parquet” (1875), expus de obicei la Orsay, şi studiile sale pregătitoare, care arată măsura în care artistul a observat şi a lucrat la fiecare gest şi postură înainte de a-şi realiza pictura.
O altă bijuterie este versiunea din 1876 a tabloului „Le Pont de l’Europe”, care înfăţişează trecători şi un câine plimbându-se de-a lungul structurilor grele de fier şi a balustradelor de deasupra gării Saint-Lazare, precum şi versiunea din 1877, cu detaliu, care înfăţişează trei bărbaţi privind prin structurile metalice din care iese fumul unui tren.
„Rue de Paris, temps de pluie” (1877) şi faimoasele sale umbrele albastre domină scene de interior mai puţin cunoscute, cum ar fi unul dintre cei trei fraţi ai pictorului, în prim-plan, tăindu-şi carnea la un prânz în familie, sau un bărbat şi o femeie citind într-un salon, ale căror roluri par inversate.
„Boulevard vu d’en haut” (1880) şi „Un refuge, boulevard Haussmann” evocă perspective demne de drone.
Caillebotte a fost mult timp considerat, pe nedrept, „un pictor amator din cauza bogăţiei sale”, o avere de familie pe care a moştenit-o şi care i-a permis să susţină foarte puternic mişcarea impresionistă, ai cărei 150 de ani sunt marcaţi în acest an, cultivând în acelaşi timp şi alte pasiuni: navigaţia, filatelia şi horticultura, potrivit curatorului.
Una dintre cele mai uimitoare săli este dedicată nudităţii, ale cărei coduri sociale artistul le deconstruieşte: bărbaţii goi înlocuiesc scăldătorii tradiţionali şi nu au nimic în comun cu naiadele.
În „L’Homme au bain” (1884), un bărbat din spate, uşor aplecat în faţă, se şterge energic într-o postură neavantajoasă, în timp ce urme de apă pătrund pe podeaua băii.
„Este atât de radical, încât nici măcar Degas nu a făcut-o niciodată”, a declarat pentru AFP Gloria Groom, conservator şef al picturii şi sculpturii europene la Institutul de Artă din Chicago.
Deşi erotismul este evident, „nu există nicio dovadă că pictorul era homosexual”, potrivit lui Perrin. Caillebotte nu s-a căsătorit niciodată şi nu a avut copii. El a trăit cu o singură femeie, Charlotte Berthier.
În expoziţie, un „Nu au divan” înfăţişează o tânără întinzându-se pe un divan înflorat care apare şi în alte lucrări. Acoperindu-şi faţa cu un braţ, ea îşi îndoaie cu nonşalanţă un picior, părând să nu acorde atenţie privitorului.
Acest eveniment este organizat în anul în care se împlinesc 130 de ani de la moartea artistului (1894), care coincide şi cu data la care incredibila sa colecţie de picturi impresioniste a fost lăsată moştenire statului.
