Oraş din România, semaforizat la insistenţele unui ONG, după aproape doi ani de la lansarea ideii de siguranţă în trafic

 

Asociaţia „#HaiCaSePoate” a anunţat, luni, finalizarea unui proiect inovator privind semaforizarea oraşului Podu Iloaiei, care foloseşte sincronizarea de undă verde duală.

Potrivit sursei citate, acest proiect, iniţiat de asociaţie în colaborare cu Prefectura Iaşi şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, are ca scop fluidizarea traficului şi creşterea siguranţei rutiere în zonă, reducând timpii de tranzit cu până la 60%, potrivit Agerpres.

„Începând cu discuţiile preliminare din decembrie 2022 şi finalizând cu montajul sistemului în octombrie 2024, acest proiect reprezintă o soluţie viabilă pentru decongestionarea traficului dintr-o zonă puternic aglomerată. Un proiect pornit dintr-o idee simplă, dar necesară”, a declarat preşedintele Asociaţiei #HaiCaSePoate, Irinel Bucur.

Problema ambuteiajelor din oraşul Podu Iloaiei a fost ridicată pentru prima dată de Ştefan Gabriel, membru fondator al asociaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă la Prefectura Iaşi din luna decembrie 2022. La scurt timp, discuţiile dintre asociaţie, autorităţi locale şi instituţiile responsabile au condus la identificarea unei soluţii simple, dar eficiente: semaforizarea a trei intersecţii majore din oraş.

Test live cu semafoare de probă

În luna august, specialiştii DRDP Iaşi au realizat un test live folosind semafoare temporare pentru a măsura impactul asupra traficului şi rezultatele au arătat că semaforizarea intersecţiilor din Podu Iloaiei a redus timpul de tranzit cu 60% şi a crescut semnificativ siguranţa rutieră.

„Data de 7 octombrie 2024 este o zi importantă pentru siguranţa rutieră. După mai multe luni de muncă intensă, colaborări între autorităţi autorităţi şi obţinerea tuturor avizelor necesare, oraşul Podu Iloaiei beneficiază acum de un sistem complet de semaforizare care îmbunătăţeşte considerabil traficul şi siguranţa locuitorilor. Este o realizare importantă pentru comunitatea noastră, iar colaborarea dintre sectorul public şi iniţiativa civică a demonstrat că putem avea rezultate palpabile. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, în special lui Ştefan, care a fost motorul acestei iniţiative”, a declarat preşedintele Asociaţiei „#HaiCaSePoate”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Oficial: Curtea Constituțională o respinge din nou pe Diana Șoșoacă / DOCUMENT

Luminile la Turnul Eiffel se vor stinge în această seară în memoria victimelor atacului din 7 octombrie