Ciolacu: Motivarea CCR în cazul Dianei Şoşoacă întăreşte discuţia privind necesitatea unei reforme a Curţii

Motivarea Curţii Constituţionale în cazul Dianei Şoşoacă întăreşte discuţia privind necesitatea unei ample reforme a CCR, a declarat luni seară premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

”Această discuţie trebuie să plece de la realitatea că procedura actuală transformă CCR într-o instanţă care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs. De aceea, consider că între BEC şi CCR ar trebui să existe un filtru de legalitate pe care îl poate asigura doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aici trebuie să pornim discuţia, pentru a nu exista nicio urmă de îndoială”, a scris Ciolacu pe Facebook.

 

În opinia acestuia, singura discuţie ”raţională şi serioasă” din societate trebuie să fie legată de reforma CCR.

Acesta a lansat critici la adresa celor care s-au făcut scut ”pentru cineva care face apologia legionarismului şi a urii împotriva evreilor”.

”Am însă o mare dilemă. Cât de mult trebuie să ai atrofiat muşchiul bunului-simţ să susţii sus şi tare că trebuie ca anumite partide să fie scoase în afara legii pe motiv de extremism, dar apoi să te faci scut pentru cineva care face apologia legionarismului şi a urii împotriva evreilor?! Chiar şi într-o campanie electorală, există anumite linii roşii care nu trebuie trecute. Pentru a nu arunca societatea românească în urmă cu 50 de ani. Nu voi intra niciodată în acest galop electoral inconştient practicat de unii candidaţi. Singura discuţie raţională şi serioasă din societate trebuie să fie legată de reforma CCR. Şi asta voi face eu!”, a spus Ciolacu.

Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al României. AGERPRES/(AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)

 

Citiţi şi:

 

CCR: Diana Şoşoacă pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public

 

CCR: Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut (motivare respingere candidatură Şoşoacă)

Sursa: www.agerpres.ro

Superliga: Nigerianul Ezekiel Imoh şi-a reziliat contractul cu UTA Arad

CCR a publicat motivarea – De ce a fost interzisă Diana Șoșoacă la alegerile prezidențiale (Document)