Potrivit unui comunicat al DGA, ofițerii au făcut luni trei percheziții și au dus la audieri trei suspecți, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru luare de mită în formă continuată și dare de mită în formă continuată.
Începând din 2022, unul din cei 3 suspecți – inspector de daune, colaborator al unor societăți de asigurare, a pretins și primit de la cel de-al doilea suspect sume de bani, cu titlu de mită, atât pentru sine, cât și pentru a-i remite celui de-al treilea suspect – reprezentant al unei societăți de daune și riscuri din asigurări, pentru ca primul suspect să întocmească dosare de daună pentru accidente rutiere care în realitate nu au avut loc, iar cel de-al treilea suspect să aprobe acordarea despăgubirilor, informează Mediafax.
Astfel, inspectorul de daune a remis prin transferuri bancare către reprezentantul societății mai multe sume de bani cu ocazia aprobării de către acesta a plăților pentru fiecare dosar.
Potrivit înțelegerii dintre aceștia, cei doi suspecți care se ocupau de întocmirea și aprobarea dosarelor de daună trebuiau să primească, în prealabil, de la celălalt suspect un procent de 25% din valoarea despăgubirilor care urmau a fi aprobate.
Cei trei suspecți au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea continuării cercetărilor, iar procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților pentru 24 de ore.