Elena Lasconi dă știrea zilei despre ceilalți candidați la prezidențiale

 

Dacă ai fi invitată la aniversarea fiecăruia dintre principalii contracandidați –  Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion sau Ludovic  Orban, ce cadouri ai duce fiecăruia?

Elena Lasconi: Îi plac rafinamentele, deci probabil aș alege homar pentru Mircea Geoană. Ar prefera ceva sofisticat. Ciolacu – aș opta pentru minciunele, lui Simion – o salată à la russe, iar lui Ciucă o porție de fasole cu ciolan. În cazul lui Orban, o sticlă de vin și o mandolină.

 

Spune trei calități pe care le apreciezi la Clotilde Armand, dar tu nu le ai.

Elena Lasconi: Clotilde vorbește franceza mai bine decât mine, este mai înaltă și slabă, ceea ce o face să se potrivească în orice ținută. Poate fi mai bătăioase ca mine. Dar și eu sunt bătăioasă!

 

Pe care dintre principalii contracandidați Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion sau Ludovic  Orban l-ai desemna prim ministru dacă ai ajunge președintele României?

Elena Lasconi: Pe Ludovic Orban. Am declarat de mai multe ori că l-aș nominaliza pe domnul Bolojan. Însă, dacă domnul Ciucă nu mai intră în turul doi, nu aș avea această opțiune. Aleg întotdeauna dreapta, deci din restul candidaților…

 

Presupunem că joci cu ceilalți 5 contracandidați la președinție. Fiecare joc trebuie să aibă un campion diferit. Cine ar câștiga la ce joc?

Elena Lasconi: Dacă aș juca cu cei cinci contracandidați, fiecare ar avea punctele lor forte la diverse jocuri. Ciolacu ar câștiga la barbut, pare genul care reușește să câștige la astfel de jocuri de noroc. Ciucă, la „Nu te supăra, frate”, căci încearcă să nu supere pe nimeni, dar tot urmează ordine. Geoană ar excela la „Păcălici”, căci fără să vrea ne face să râdem. Simion ar blufa la poker, iar Orban ar fi invincibil la table. Eu i-aș învinge la șah.

 

Dacă ar fi să alegi un titlu de știre care să descrie cariera politică a fiecărui contracandidat, care ar fi?

Elena Lasconi: Ciolacu: „Disimulare” sau „Șarpele din politică” – cel mai bun vâslaș, reușind să-și atingă interesele personale.

Geoană: „Fostul și actualul”.

Ciucă: „Ascultă de ordine” sau „Jos, culcat!”

Simion: „Cea mai bună galerie!”

Orban: „Veșnicul trubadur”.

 

Dacă ai fi producător de TV, pe care dintre contracandidați i-ai pune să prezinte următoarele emisiuni?

Elena Lasconi: Orban ar fi gazda perfectă pentru „Vocea României”.

Geoană s-ar potrivi la „Din dragoste”.

Ciucă ar fi gazda ideală pentru „Surprize-Surprize” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”.

Simion și Șoșoacă ar fi perechea ideală pentru „Trădați în dragoste”.

Ciolacu ar fi la „Vrei să fii miliardar?” dar și mai potrivit pentru „Serviciul Român de Comedie”.

Iar eu, desigur, aș prezenta „Gospodar fără pereche”.

 

Porecle din desene animate pentru candidați

Elena Lasconi: Orban – Ferdinand, taurul blând.

Simion – Lupul din „Nu, Zaietz, Pagadi”, desenele rusești.

Geoană – Lupul din Scufița Roșie.

Ciucă – Un obiect de mobilier, căci se ia prea în serios.

Ciolacu – Șarpele Ka din „Cartea Junglei”.

 

Cine ar fi un bun edil la Câmpulung Muscel, dacă vei ajunge la Cotroceni?

Elena Lasconi: Niciunul nu pare potrivit, dar cel mai nepotrivit ar fi Geoană, pentru că trebuie să fii printre oameni și să te lupți pentru ei. Apoi Simion, care nu ar face nimic, doar ar vorbi și ar enerva lumea. Ciucă ar fi inadecvat pentru că locuitorii de la Câmpulung s-au obișnuit cu mine, o persoană care livrează fapte și are empatie. Ciolacu s-ar descurca mai bine, dar nu cunoaște administrația locală. Orban ar fi grozav la organizarea petrecerilor.

 

Pe cine ai vota în turul 1 la Prezidențiale, dintre ceilalți contracandidați?

Elena Lasconi: L-aș vota pe Ciucă, pentru că știu sigur că nu va ajunge în turul doi.

 

UPDATE – Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit în 2024 organizaţiei japoneze a supravieţuitorilor bombelor atomice Nihon Hidankyo – VIDEO / Un supravieţuitor de la Hiroshima speră ca premiul să ajute la punerea accentului pe dezarmarea nucleară

Volodimir Zelenski se întâlnește cu Olaf Scholz la Berlin