Taiwanul anunţă că a detectat 153 de avioane chineze în apropierea insulei, un record

Taiwanul a detectat un număr record de 153 de avioane chineze – într-o singură zi – în apropierea insulei, potrivit unor date publicate marţi de Ministerul taiwanez al Apărării, în urma unei zile de manevre miliare chineze, relatează AFP.

Aceste manevre au avut loc într-o perioadă de 25 de ore, care s-a încheiat marţi la ora locală 6.00 (1.00, ora României), anunţă ministerul.

În total 14 nave chineze au fost detectate în aceeaşi perioadă, potrivit ministerului.

Tokyo a anunţat marţi că a transmis Beijingului că este ”îngrijorat” şi a trimis avioane de vânătoare în apropierea Insulei japoneze Yonaguni (sud).

”Guvernul urmăreşte îndeaproape, cu extremă atenţie, activităţile respective şi a transmis părţii chinze îngrijorărle Japoniei”, a declarat presei secretarul genmeral adjunct al Guvernului nipon Kazuhiko Aoki.

Luni, Beijingul a organizat manevre militare de încercuire a Taiwanului cu avioane şi nave de război.

Acestea s-au desfăşurat la câteva zile după ce preşedintele taiwanez Lai Ching-te a susţinut un discurs joi, de Ziua Naţională a Taiwanului.

Preşedintele taiwanez s-a angajat să se ”opună anexării” Taiwanului sau ”încălcării suveranităţii” insulei.

Aceste exerciţii au fost prezentate de către armata chineză ca un ”avertisment” adresa ”separatiştilor”.

Beijingul acuză cu regularitate autorităţile taiwaneze de faptul că militează în favoarea în favoarea independenţei Taiwanului.

China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale pe care nu a reuşit încă să le reunifice cu teritoriul chinez după Războiul Civil chinez din 1949.

Relaţiile Beijingului cu Taiwanul sunt execrabile din 2016, când s-a instalat la putere preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, iar apoi succesorul acesteia, Lai Ching-te, în mai 2024.

CFR: 90 de cazuri de electrocutare în zece ani; mulţi tineri au ignorat semnele de avertizare pentru un selfie

Deschamps denunţă un „mediu negativ” în jurul lui Kylian Mbappe