Premierul Ciolacu, în fața liderilor din industria auto mondială: România va deveni un hub de tehnologie și inovație în Europa de Sud-Est în următorii 10 ani

„Este o onoare să mă aflu astăzi aici, la acest eveniment cu totul deosebit, organizat de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România. Industria auto românească a demonstrat, de-a lungul anilor, o capacitate extraordinară de adaptare și inovare. Iar astăzi suntem aici pentru a celebra aceste realizări și pentru a discuta despre viitorul sustenabil al mobilității”, a declarat premierul la începutul discursului său.

Ciolacu a vorbit despre intenția Guvernului de a lansa un plan major de reindustrializare, destinat să susțină dezvoltarea industriei auto și să plaseze România într-o poziție de lider regional în domeniul tehnologic.

„Cred că planul nostru de Reindustrializare a Economiei, pe care ne pregătim să îl lansăm, vine să susțină această industrie strategică a țării. Acest plan vizează transformarea României într-un hub de tehnologie și inovație în Europa de Sud-Est în următorii 10 ani. Ne propunem să atragem investiții semnificative în sectorul auto, să dezvoltăm infrastructura necesară și să susținem cercetarea și dezvoltarea în domeniul vehiculelor electrice și autonome”, a explicat premierul.

Acest plan include măsuri concrete de sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii auto și pentru electrificarea și modernizarea producției de autoturisme, un domeniu în plină expansiune la nivel global.

Premierul a subliniat, de asemenea, contribuția semnificativă a industriei auto la economia României, subliniind creșterea spectaculoasă a producției de automobile.

„Este vital să ne susținem industria auto, care contribuie semnificativ la PIB-ul țării noastre și are un rol crucial în volumul exporturilor României. În 2024, producția de automobile a crescut spectaculos, cu peste 600.000 de unități produse anual de uzinele Dacia și Ford Otosan. Aceste realizări nu doar că susțin economia națională, dar și poziționează România ca un jucător important pe piața auto europeană”, a spus Marcel Ciolacu.

O componentă esențială a dezvoltării sustenabile a industriei auto o reprezintă electrificarea producției de autoturisme. În acest sens, Ciolacu a menționat succesul programului „Rabla”, care a facilitat înnoirea parcului auto național și a încurajat tranziția către vehicule mai prietenoase cu mediul.

„Evident, vrem să sprijinim procesul de modernizare a acestui sector și a tendinței de electrificare a producției de autoturisme. Un exemplu de măsură cu un mare succes este programul ‘Rabla’, care a avut un impact major asupra înnoirii parcului auto național. Prin acest program, am reușit să scoatem din circulație mii de vehicule vechi și poluante, înlocuindu-le cu modele noi, mai eficiente și mai prietenoase cu mediul”, a explicat premierul.

El a adăugat că în 2024, vânzările de autoturisme electrificate se așteaptă să crească cu 24%, iar cele de autoturisme pur electrice să atingă o cotă de piață de 13%.

Un punct important în discursul premierului a fost echilibrul necesar între tranziția către o economie verde și nevoia de a susține dezvoltarea economică. Ciolacu a subliniat că, deși tranziția către un viitor sustenabil este prioritară, aceasta nu trebuie să frâneze creșterea economică a țării.

„Doresc să reafirm angajamentul României față de proiectele verzi și pentru decarbonarea economiei. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că tranziția către o economie verde nu trebuie să devină o frână în calea dezvoltării economice a țării noastre și a industriei auto în mod special. Este esențial să găsim un echilibru între protecția mediului și creșterea economică, astfel încât să asigurăm un viitor prosper și sustenabil pentru toți cetățenii noștri”, a spus premierul.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Marcel Ciolacu răspunde provocării lansate de Mircea Geoană pentru o dezbatere față în față

Washingtonul reacționează vehement la investigația în care Israelul este acuzat că a folosit civili ca scuturi umane