Sprijin neașteptat din Guvern pentru referendumul lui Nicușor Dan: ‘Să dăm o Ordonanță de Urgență, să fie secțiile de votare suprapuse’

 

Cu privire la referendumul inițiat de Primarul General, ministrul observă de asemenea o inechitate între bugetul Primăriei Generale a Capitalei și bugetele primăriilor de sector. Ea este de părere că rezultatele acestui referendum ar putea duce la decizii administrative menite să simplifice și să îmbunătățească repartizarea fondurilor în București.

“Orice referendum de consultare a oamenilor este binevenit și de fiecare dată am susținut prezența oamenilor la referendum, pentru că auzi vocea poporului. Cu un singur referendum am fost împotrivă, cel de demitere a președintelui Traian Băsescu, pentru că mi s-a părut o forțare și manipulare a oamenilor într-o decizie politică și într-un război politic.

În privința referendumului generat de Primarul General, cred că în momentul de față există o inechitate între bugetul gestionat de Primăria Generală a Capitalei și bugetele primăriilor de sector și, de asemenea, în pârghiile pe care le au pentru intervenție în fiecare stradă din București. Deci răspunsurile pe care le primește Primarul General al Capitalei la acest referendum inițiat de el și care va trebui să fie votat de Consiliul General va putea conduce la decizii administrative de simplificare și de îmbunătățire a modului de împărțire a banilor în București și de luare a deciziilor”, a spus Raluca Turcan în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Alex Vlădescu.

Întrebată dacă ar fi posibil ca referendumul să aibă loc odată cu prezidențialele, Turcan a spus: “Da, de ce nu? Dacă oamenii merg la referendum, avem oportunitatea, o dată, să meargă mai mulți oameni la vot și la prezidențiale, indiferent care e rezultatul, că dacă ne uităm la poză, am putea spune s-ar putea să nu profite celor care se pregătesc pentru acest referendum. Deci da, să meargă, dacă există posibilitatea unei prezențe mai mari la vot și la parlamentare sau la prezidențiale foarte bine. Costurile, dacă sunt suprapuse, sunt mai mici, este demonstrat și mi-ar plăcea să văd că această lipire care se încearcă în ultima perioadă de Primarul General, care are un bazin electoral puternic, semnificativ, tocmai ce a a fost votat de aproape jumătate din bucureștenii care s-au prezentat la vot, deci această lipire permanentă este însoțită de sprijin în Guvern. Da, să dăm o ordonanță de urgență, să fie secțiile de votare suprapuse și să sprijinim o consultare a bucureștenilor, care este necesară pe niște chestiuni foarte importante”, a punctat liderul PNL.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Vila Şipot reintră oficial în circuitul cultural şi turistic al României, odată cu deschiderea Galeriei Arhitecţilor Peleşului/ FOTO

Localnicii unui oraș din România trăiesc în teroare: Numărul urșilor a crescut alarmant